Delgaz Grid investește 5 milioane de lei în ehipamente care detectează scăpările de gaz

Delgaz Grid, compania de distributie din cadrul Grupului german E.ON investește 5 milione de lei în echipamente moderne de detectare a scăpărilor de gaz. Recent, compania a încheiat procesul de achiziție pentru 8 autolaboratoare echipate cu tehnologie laser, o investiție care se ridică la 2 milioane de lei.

Cele 8 mașini de detectare întregesc flota companiei care ajunge astfel la 13 autolaboratoare performante, ce permit detectarea scăpărilor de gaz ce pot apărea pe rețelele de distribuție a gazelor naturale și care au o lungime totală de peste 22.600 kilometri, transmit reprezentanții companiei.

Autolaboratoarele dețin cea mai modernă tehnologie de analiză a scăpărilor de gaz, prin spectroscopie laser. Datele furnizate de aceste echipamente sunt procesate de o aplicaţie digitală, instalată pe laptopul autovehiculului. Prin intermediul aplicației, la finalul zilei se obţine un raport complet care conține traseul pe care s-a deplasat autolaboratorul, precum şi marcarea exactă a tuturor scăpărilor de gaze naturale, identificate prin coordonate GPS. În baza acestor informaţii, se planifică activitatea de mentenanţă a sistemului de distribuție, cu rol determinant în asigurarea securității în alimentarea cu gaze naturale.

Tot în acest an, compania va achiziționa și 280 de aparate de detectare moderne, 70 dintre acestea fiind dotate cu tehnologie laser.

În plus, pentru creșterea siguranței în exploatare, Delgaz Grid și-a propus să investească, până la finele acestui an, 207 milioane lei în distribuția de gaze naturale, obiectivul principal fiind modernizarea a peste 350 kilometri de conducte şi branşamente gaze naturale.

Citeste si:
Orban: Degeaba avem gaz, dacă nu îl aducem în casele românilor
Orban: Degeaba avem gaz, dacă...

Delgaz Grid mai urmează să investească încă 3 milioane de lei până la finalul acestui an, pentru achiziția a 280 de aparate de detectare portabile, de ultimă generație, care vor ajunge în dotarea echipelor specializate, ce acoperă cele 20 de județe din aria de responsabilitate a companiei.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »



Setari Cookie-uri