De la 1 aprilie, Delgaz Grid, compania de distribuţie de gaze naturale şi electricitate a grupului german E.ON în România, are un nou director general.

Cristian Secoșan a foat anunțat încă din ianuarie ca nou director general Delgaz Grid și membru al board-ului E.ON România. Cel care a ocupat până acum această poziţie, Ferenc Csulak, va rămâne director general adjunct al companiei și membru al board-ului până la data de 30 iunie 2022.

Cine este Cristian Secoșan, noul director general Delgaz Grid

De profesie inginer, absolvent al Universităţii Politehnica Timişoara, Cristian Secoșan are trei decenii de experiență în domeniul energiei, al tehnologiei și al digitalizării. A mai fost CEO al Siemens România, director al diviziei de Gaze şi Energie a OMV Petrom și director general al Romelectrom. Între 2007 și 2009 a mai lucrat în grupul E.ON, ca director general al E.ON Moldova Furnizare.

”Delgaz Grid este singura companie integrată din domeniul distribuției de energie electrică și gaze naturale, cu operațiuni complexe și diverse, iar în tot ceea ce ne propunem să facem suntem cu ochii spre viitor, unul în care rețelele noastre vor fi coloana vertebrală a tranziției energetice”, a declarat Cristian Secoșan, potrivit comunicatului oficial al companiei.

Retail jobs

Citește și: Delgaz Grid: Incendiile de vegetație pun în pericol sistemul de distribuție a energiei electrice

Delgaz Grid operează o reţea de gaze naturale în lungime de peste 20.000 km și una de electricitate de peste 80.000 km, deservind în total aproximativ 3 milioane de clienţi în judeţele din partea de nord a țării.

Sursa foto: Delgaz Grid

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri F