Dedeman deschide un nou magazin în Bucureșt, pe data de 18 septembrie, situat pe Bulevardul Ghencea. Este al șaptelea magazin Dedeman din Capitală și al doilea din sectorul 6.

Magazinul a fost construit în urma unei investiții totale în valoare de 29 de milioane de euro. Cu o suprafaţă construită de peste 18.000 mp, magazinul Dedeman Ghencea are 220 de angajaţi și peste 45.000 de produse disponibile la raft.

„Ne-am propus să deschidem în București un număr suficient de magazine, astfel încât oricine să poată ajunge la unul dintre acestea în maximum 20 de minute”, spune Dragoș Pavăl, Președintele companiei Dedeman.

Dedeman are și un showroom de mobilă, un showroom de gresie, faianță și mobilier de baie, precum și două sere cu climă controlată (caldă/rece) și o pergolă.

În zona exterioară au fost amenajate 631 de locuri de parcare și spații verzi desfășurate pe o suprafață de peste 17.500 mp. Pe acoperișul magazinului Dedeman Ghencea au fost montate panouri solare ce produc energie electrică destinată exclusiv autoconsumului. În prezent, 26 dintre magazinele Dedeman beneficiază deja de energie verde obținută pe baza energiei solare.

Magazinul dispune și de patru stații duble de încărcare a mașinilor electrice, unde pot fi încărcate simultan până la opt mașini.

În 2020, Dedeman a deschis două magazine în Slobozia și Lugoj. Odată cu deschiderea Dedeman Ghencea, rețeaua ajunge la un număr total de 53 de magazine.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri