Magnolia vrea să deschidă patru noi florării până la sfârșitul anului

Pentru 2021, Magnolia are în plan dezvoltarea rețelei prin deschiderea de noi florării în țară. Compania își propune ca anul acesta să continue extinderea rețelei la nivel național, prin deschiderea de patru noi florării.

Ioana Molnar, cofondatoare Magnolia, a declarat, pentru wall-street.ro, că își propune să se extindă și să acopere zone noi ale țării, unde nu există deja magazine Magnolia.

„Ne gândim să mai deschidem patru magazine în Romania, până la sfarsitul anului 2021. Eram pregătiți să ne extindem și pe internațional, dar din cauza pandemiei a trebuit să punem frână acestei dezvoltări”, spune Ioana Molnar.

Deși criza provocată de pandemia de COVID a afectat expansiunea Magnolia în străinatate, Ioana Molnar spune că nu taie de pe listă ideea de a se extinde dincolo de granițele României, dacă momentul va fi oportun. Magnolia colaborează cu peste 58.000 de florării internaționale din 140 de ţări, facilitând livrările de flori oriunde în lume.

Reprezentanții Magnolia spun că se gândesc la deschiderea de florării atât în spații stradale, cât și în centre comerciale.

Citeste si:
Ioana Molnar, Magnolia: Ideal ar fi ca pasiunea să coincidă cu jobul
Ioana Molnar, Magnolia: Ideal...

„Noi cochetăm cu ambele idei, depinde mult de oraș. Mall-urile le-am țintit până acum pentru a ne crește vizibilitatea”, precizează cofondatoarea business-ului.

Magnolia deţine o reţea de magazine tip florării în 10 oraşe, reşedinţe de judeţ (Cluj-Napoca, Bistriţa, Baia Mare, Oradea, Târgu-Mureş, Braşov, Constanţa, Galaţi, Timișoara, Sibiu) şi în Bucureşti. În prezent, sunt 17 puncte de lucru.

În 2020, compania a ajuns la încasări de aproximativ 8 milioane de euro, în creștere cu peste 6% față de anul 2019. Principalul canal de vânzare a fost cel online, care a reprezentat aproximativ 43% din totalul de vânzări pentru 2020.

Citeste si:
Magnolia a încheiat 2020 cu o cifră de afaceri de 8 mil. euro
Magnolia a încheiat 2020 cu o...
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »



Setari Cookie-uri