Cu doar cateva saptamani inaintea inceperii in plina forta a sezonului turistic, am petrecut o saptamana in Alanya, a doua cea mai vizitata zona turistica a Turciei, un "rai" ultra-all-inclusive, asa cum hotelierii tin se mentioneze de cate ori au ocazia, dominat de turistul rus si sub al carui invelis mediteraneean se regaseste o populatie saraca si aflata in pragul unora dintre cele mai importante alegeri din istoria tarii.

Alanya, pe scurt

Alanya este un oras turistic de circa 308.000 de locuitori din sudul Turciei, provincia Antalya, cu deschidere catre Marea Mediteraneeana. Pana in prezent, romanii care aveau ca destinatie Alanya erau in general nevoiti sa rezerve un zbor pana la aeroportul international Antalya, de unde urma apoi un drum de 135 km cu autocarul sau microbuzul pana in statiunea propriu-zisa.

Din 15 iunie insa, agentia Paralela 45 va lansa si curse directe charter catre Gazipasa, un aeroport de mici dimensiuni aflat la 30 km de orasul Alanya.

Prima impresie: un cartier de hoteluri de lux plin de turisti rusi de clasa medie

Ca sa fiu corect, de la bun inceput trebuie sa subliniez ca diferenta intre orasul Alanya si 'cartierele' de hoteluri grandioase care au rasarit in ultimul deceniu chiar si la 40 (!) de km departare de punctul maxim de atractie este IMENSA.

Mai intai, partea proasta. Prima zi am petrecut-o intr-un astfel de cartier, iar atunci cand am iesit din premisele hotelului Haydar Pasha imaginea a fost una dezolanta: cateva strazi intesate de hoteluri de 4-5 stele, ceva terenuri virane unde probabil urma construirea altor hoteluri, si "punctul de atractie", un asa-zis bazar care nu se ridica nici macar la standardele unei piete din cartierul bucurestean Berceni. Diferenta este chiar mai izbitoare atunci cand iesi dintr-un hotel de 5 stele si primele magazine de care te lovesti sunt cele care vand fake-uri Gucci sau Armani la 10 euro bucata, plus o shaormerie cu pretentii de restaurant traditional turcesc.

Camile si turisti rusi in apropierea bazarului Nova Center - principala 'atractie' dintr-un cartier de hoteluri aflat la cativa kilometri de orasul Alanya

Pe strazi, doar turisti, 90% rusi. Cu mici exceptii, tot ruseasca si muzica ce rasuna seara de la petrecerile organizate de hotelieri – poate a fost o intamplare si am avut eu ghinionul sa prind exact seara in care fortele rusesti se desfasurau mai ceva decat tancurile sovietice la Kursk, dar, sa fim seriosi, era probabil una dintre serile obisnuite. In orice caz, mai multe despre Turcia si rusi, in paragrafele de mai jos.

Partea buna a cartierelor de hoteluri este insa reprezentata de… hoteluri, sau, mai exact, de raportul pret/calitate pe care acestea il ofera. Exista hoteluri turistice mai luxoase? Clar. Exista hoteluri mai ieftine? Fara indoiala. Alanya se poate lauda insa cu echilibru bun intre cele doua elemente si este de altfel principalul motiv pe care hotelierii turci il aduc in discutie atunci cand ii intrebi ce ii diferentiaza de restul lumii:

"La noi poti veni sa mananci si sa bei cat poti. Ne bazam doar pe pachete ultra-all-inclusive, iar serviciile pe care le oferim sunt excelente", imi spune Huseyin Aydin, director general Haydar Pasha Palace si patronul altor trei hoteluri din regiunea Alanya.

Nu il contrazic deoarece, desi este mai mult decat evident ca scopul turcului este sa isi promoveze din absolut orice punct de vedere hotelul, am vazut cu proprii ochi ca daca vrea, un turist poate sa manance si sa bea 24/24. In ceea ce priveste serviciile insa, Alanya mai are de lucrat.

Daca imprejurimile hotelurilor lasa de dorit, interiorul si facilitatile resort-urilor turcesti nu sunt cu nimic mai prejos decat cele din vest

Il intreb pe hotelierul turc care sunt tarile care ii 'fura' cei mai multi turisti. Evita un raspuns direct, insa dupa mai multe insistente recunoaste ca Spania si poate Italia.

"Emiratele Arabe? Dubai?"

"Nici gand! Sunt scumpe, nu se compara cu noi la preturi. In plus, am fost acolo si mi se pare ca apa miroase urat", raspunde Aydin, incercand sa-si apere investitia de 50 mil. dolari pe care a facut-o cu trei ani in urma in hotelul Haydar Pasha Palace si unde spera ca isi va recupera investitia in aproximativ 20 de ani.

Partea foarte buna: Orasul Alanya

Orasul Alanya este insa din alt film si din acest motiv NU as recomanda nimanui care are de ales intre cazare in interiorul orasului si cazare in afara orasului sa aleaga cea de-a doua varianta.

Alanya este o combinatie interesanta intre un oras turcesc si o localitate mediteraneana din vestul Europei. Atmosfera este relaxanta, trotuarele sunt pline de magazine, terase, restaurante, cofetarii cu specific local, dar si de celebrele magazine de tipul "tourist-trap" pe care le intalnesti in absolut oricare alt oras cu un minim de importanta turistica. Diferenta este totusi ca daca intr-un tourist-trap din New York vei fi efectiv furat la primul semn ca nu esti de-al locului, turcii sunt dispusi sa negocieze uneori preturile umflate artificial, asa ca veti avea ceva spatiu de manevra.

Citeste si:

    Un lucru de mentionat si care initial m-a surprins in magazinele din Alanya (in special cele din zona turistica) este ca de multe ori nu esti intampinat cu un "Hello" sau "Merhaba", ci mai degraba cu un "Priviet! Davai, davai". Evident, rusii sunt din nou motivul. Chiar daca raman majoritari si in oras, numarul rusilor se dilueaza simtitor pe strazile din Alanya, unde nordicii si ceilalti vest-europeni incep sa isi faca simtita prezenta.

    "Rusilor in general le place sa stea la hotel, la piscina, eventual sa faca un drum pana la plaja hotelului si sa manance si sa bea zi si noapte. Rusi isi iau pachete ultra-all inclusive, nu viziteaza si incearca daca e posibil sa nu mai plateasca un dolar cat stau aici", imi spune Ismail, un ghid turc nascut si scolit in Olanda, dar revenit in Turcia pentru ca "asta este cu adevarat tara mea".

    Citeste si:

      Turisti rusi aflati intr-o "mini croaziera"

      "Unele hoteluri, inainte de evenimentele de acum doi ani cand turismul turc era intr-o perioada de 'boom', ajunsesera chiar sa refuze sau sa evite pe cate posibil turistii rusi. De ce? Pentru ca sunt nepoliticiosi, pentru ca beau cam mult… diverse alte motive. Cand turismul s-a prabusit in Turcia, rusii au revenit din nou pe primul loc pentru ca hotelierii trebuiau sa umple cumva camerele. Acum? Rusii domina clar, dar odata cu revenirea turismului unele hoteluri incep sa fie din nou reticente fata de rusi", adauga ghidul turc.

      Revenind la Alanya, orasul ofera suficiente optiuni pentru turistii care vor sa exploreze. Castelul din Alanya este cel mai promovat obiectiv al orasului, acesta fiind situat la 250 m peste nivelul marii si oferind numeroase oportunitati in special amatorilor de fotografie.

      Castelul/Cetatea din Alanya

      Muzeul dedicat lui Ataturk, omul considerat tatal statului turc modern, precum si casele traditionale turcesti din interiorul zidurilor Castelului din Alanya reprezinta alte puncte de atractie pentru turistii cu 'foame' de vestigii istorice.

      Mini-croazierele pe asa-zisele "corabii de pirati" intra de asemenea in topul activitatilor ce nu ar trebui ratate in Alanya. Calatoriile dureaza circa 6 ore, costa circa 40 de euro/persoana, includ masa de pranz si reprezinta de fapt o noua oportunitate pentru turisti de a vizita orasul Alanya, insa de data aceasta de pe mare. Vapoarele nu se indeparteaza prea mult de tarmul Alanyei (orasul neputandu-se lauda cu insule ce merita vizitate) si face de-a lungul zilei circa 4-5 opriri unde turistii pot inota in apele Mediteranei.

      Apartamente noi, cu preturi ce pleaca de la 50-60.000 de euro, construite in imediata apropiere a plajei. Peste 42.000 de straini detin locuinte in regiunea Alanya

      Plaja Kleopatra, un Jeep Safari, o baie turceasca (Hammam), o plimbare cu telecabina sau pranzul la unul dintre restaurantele aflate pe raul montan Dimclay reprezinta o parte din celelalte activitati si obiective pe care le puteti vizita in Alanya.

      Alegeri, politicieni, valute si… masini Renault din anii '80

      Situatia politica din Turcia este una controversata si complicata pentru populatia obisnuita a tarii. Turistii nu sunt insa afectati in niciun fel (cel putin nu in prezent) si chiar sunt avantajati de recenta prabusire a lirei turcesti.

      La scurt timp dupa ce am aterizat in Turcia, discutiile au alunecat inevitabil spre situatia politica a tarii. Reprezentantii locali recunosc ca unele subiecte sunt "sensibile" si in general evita sa vorbeasca foarte direct despre schimbarile din ultimii ani.

      Recep Tayyip Erdogan este fostul premier al Turciei in perioada 2003 - 2014 si omul care conduce tara din functia de presedinte incepand cu anul 2014. In 2016, Erdogan a trecut peste o lovitura de stat esuata organizata de un grup de militari din cadrul fortelor armate ale Turciei.

      Majoritatea restaurantelor din centrul Alanya s-au adaptat la turistii rusi omniprezenti si adesea isi intampina clientii cu menu-uri in rusa

      La acel moment, dar si ulterior, opozantii politici ai lui Erdogan, dar si o buna parte din presa din vest au ridicat semne de intrebare cu privire la autenticitatea loviturii de stat. Pe plan local, Recep Erdogan a avut mai degraba de castigat de pe urma acestui eveniment: popularitatea acestuia a fost in crestere, iar puterile presedintelui au devenit executive ca urmare a referendumului de anul trecut, in urma caruia Turcia s-a transformat din republica parlamentara in republica prezidentiala.

      Aproape 50.000 de persoane au fost arestate si puse sub acuzatie in Turcia dupa lovitura de stat esuata de acum doi ani, iar in total circa 110.000 persoane au fost retinute. De asemenea, accesul la unele website-uri, printre care si Wikipedia.org a fost blocat in Turcia. Criticii regimului Erdogan sustin ca acesta s-a folosit si se foloseste in continuare de evenimentul de acum doi ani pentru a scapa de adversarii politici pe care ii are.

      Turcia, nu Grecia

      "Un singur om care sa detina aproape toata puterea nu este niciodata un lucru bun. Personal vreau o schimbare si sunt destule persoane obisnuite, mai ales in aceasta regiune si in vestul tarii care isi doresc o schimbare", mi-a spus unul dintre ofiterii de presa intalniti in Turcia.

      "Nu ne-a spus nimeni niciodata in firma sa nu discutam despre politica Turciei sau Erdogan, insa ai totusi o retinere cand ajungi la astfel de subiecte. Erodgan are sustinatori, insa acestia sunt de multe ori 'la varf'", a mai adaugat unul dintre ghizii turistici cu care am discutat.

      Turcia va sustine alegeri generale pe data de 24 iunie, scrutin organizat cu un an mai devreme, la ordinul presedintelui Erdogan. Alegerile vor reprezenta un punct de cotitura pentru Turcia, in iunie urmand sa intre in vigoare si majoritatea masurilor care intaresc prerogativele presedintelui.

      Despre alegerile legislative si prezidentiale am incercat sa vorbesc si cu primarul Alanyei, Adem Murat Yucel, membru al Partidului Miscarii Nationaliste (MHP) – formatiune politica aflata la conducerea tarii in coalitie cu AKP, partidul de guvernare al lui Recep Erdogan. Intrebarea mea a fost intampinata de grimase, zambete si un raspuns in intregime pe langa subiect.

      "Eu sunt de primar de 15 ani", a declarat Yucel 'uitand' sa mentioneze ca doar in 4 din acesti ani a fost primar al orasului Alanya. "Am fost ales de trei ori de oameni si nimeni nu m-a numit intr-o functie", si-a continuat acesta discursul de politician. "Eu nu fac politica 'cu vorbe' ci incerc sa dau incredere oamenilor prin faptele mele, iar orasul… vede toata lumea cat de bine arata".

      Niciun cuvant insa despre Erdogan, alegerile parlamentare sau lupta dintre principalele forte politice ale Turciei.

      Subiectul regimului politic si al alegerilor am incercat sa il discut si cu o parte din vanzatorii aflati in centrul orasului Alanya, insa acestia s-au dovedit mult mai reticenti sa vorbeasca despre schimbari cu un strain.

      "Nu ma intereseaza atat de mult politica. Cum m-au afectat schimbarile din ultimii doi ani (n.red. dupa lovitura de stat esuata)? A fost greu la inceput cand numarul turistilor a scazut foarte mult. Acum e bine, dar salariile sunt tot mici, iar chiria o platesc in dolari ceea ce normal ca nu este bine", mentioneaza un vanzator-proprietar de magazin cu suveniruri.

      Renault 9 - unul dintre cele mai des intalnite modele de automobil in Alanya

      Salariul net minim in Turcia este de circa 1.600 lire (1.300 lei), acesta fiind de altfel si salariul standard al majoritatii angajatilor din turism. Alanya, o definitie a ceea ce inseamna 'oras turistic', este asadar dominata de o populatie locala care traieste cu venituri minime. Acest fapt nu este evident pentru turistul obisnuit care frecventeaza in special plajele si zona de centru, insa lucruri precum parcul auto local intesat de modele Renault 9 (produse incepand cu anii '80 – vezi foto), prost ingrijite, tradeaza nivelul standard de venituri.

      Pe langa salariile mici, turcii au de suferit puternic si de pe urma prabusirii lirei. In saptamana petrecuta in Alanya, lira a cazut cu peste 5% fata de dolarul american, si a ajuns la o pierdere anuala de 24% - fapt care pe i-a facut recent pe brokerii turci sa ceara ajutorul divinitatii in rapoartele saptamanale adresate clientilor.

      Abonează-te pe

      Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

      Despre autor
      Ionut Sisu
      Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

      Te-ar putea interesa și:



      Mai multe articole din secțiunea Turism »



      Setari Cookie-uri