Paralela 45 anunta noi destinatii de vacanta in 2018. Astfel, oferta se va diversifica cu Samos (Grecia), Alanya (Turcia) si Albania, pe zboruri charter ori transport individual. Pachetele sunt la reducere in perioada de Early Booking si a Targului National de Turism, organizat la Romexpo intre 16 si 19 noiembrie.

Pachetele pentru insula Samos pornesc de la 350 de euro/persoana, cu zbor charter de la Bucuresti, cele pentru Alanya de la 434 de euro/persoana, cu zbor charter de la Bucuresti, Cluj-Napoca si Timisoara, in timp ce o vacanta in Albania, cu transport individual, costa de la 18 euro/noapte.

Cele trei noi destinatii se adauga celor deja traditionale pe zboruri charter sau curse de linie aflate in oferta turoperatorului: Grecia (Corfu, Creta-Chania, Creta-Heraklion, Kamari-Santorini, Rodos, Zakynthos, Kos), Spania (Costa Blanca, Costa Brava, Costa del Sol, Palma de Mallorca, Tenerife), Portugalia (Algarve, Estoril si Cascais, Madeira), Italia (Coasta Amalfitana, Sicilia, Sardinia), Cipru de Nord, Croatia, cu zboruri din Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi. Dar si Bulgaria si Romania, cu transport individual. In perioada de Early Booking si cu ocazia targului de turism pachetele au reduceri intre 25 si 50% la cazare, oferite de partenerii hotelieri ai turoperatorului.

Antalya este una dintre cele mai cautate destinatii de catre turisti, datorita produsului all inclusive. In preferintele turistilor urmeaza Grecia (Zakynthos, Creta, Rodos), Spania (Costa Blanca, Costa del Sol). Pe litoralul romanesc cea mai cautata statiune este Mamaia.

Alin Burcea, proprietarul Paralela 45, a declarat ca politica agentiei este "respectam turistii, zero taxe ascunse", iar de acum touroperatorul va afisa pretul final, care include toate taxele.

Nu de putine ori ofertele unor agentii sunt simple carlige de marketing prin care se anunta un pret neverosimil. Atras de ‘vacanta de la 100 de euro/persoana’, clientul ajunge in agentie si descopera ca la pretul anuntat se adauga taxe de aeroport si asistenta turistica, care dubleaza sau tripleaza pretul. Aceste practici trebuie stopate din respect pentru turisti si pentru credibilitatea agentiilor de turism din Romania

Alin Burcea, CEO Paralela 45

Peste 120 de circuite in 2018

Peste 120 de circuite sunt in oferta turoperatorului anul urmator, pe toate continentele, programele turistice avand transport cu avionul sau cu autocarul din Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi si Timisoara.

“Circuitele turistice sunt produse atipice, deosebit de complexe si solicitate de un public atent si extrem de educat. Includ transport, transferuri, cazare, servicii de masa, asistenta turistica oferita de ghizi cu experienta si multiple optiuni de vizitare a obiectivelor turistice din traseul sau tarile parcurse. La acest tip de produs turistic nu se aplica in general reduceri de tip Early Booking. Nu se obtin reduceri de 30% - 40% - 50% pentru un grup restrans de persoane nici de la compania de transport aerian, nici de la hotelul la care sunt cazati cate doua sau trei nopti pe parcursul circuitului, pe care agentia de turism sa le transfere turistilor”, a explicat Alin Burcea.

Nou portal pentru romanii prea ocupati ca sa ajunga in agentie

La targul de turism de la Romexpo, Paralela 45 lanseaza un nou portal de turism, adaptat nevoilor clientilor care nu au timp sa ajunga in agentie, si unde pot face usor si rapid rezervari, pot cumpara vacantele dorite si isi pot crea propriul “wish list”.

Turoperatorul estimeaza un volum de vanzari de 50 de milioane de euro pentru 2017, dupa ce vanzarile de circuite turistice au crescut cu 34%, cele pentru Bulgaria si turismul intern cu 32%, iar gradul de ocupare pe zborurile charter a fost de 97%. Paralela 45 a inregistrat o crestere de 22% in primele noua luni din 2017, an in care cei mai multi turisti au preferat sa mearga in Grecia (45%), Spania (24%), Turcia (20%), Cipru (5%), Italia, Portugalia si Croatia.

Sursa foto: Marie Maerz/Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri