Modex, startup local ce furnizează tehnologie blockchain, a fost acceptat în acceleratorul cu finanțare europeană B-Hub For Europe

Modex, furnizor român de tehnologie blockchain a fost selectat pentru a participa la programul de accelerare B-Hub for Europe, un proiect cu finanțare europeană, parte a programului de cercetare și inovare al Uniunii Europene Horizon 2020.

B-hub, care se va desfășura pe o perioadă de 6 luni este un proiect care reunește furnizori de tehnologie blockchain, actori publici, companii, și alte părți interesate, din zona inovației europene, în vederea încurajarii utilizării blockchain-ului în beneficiul serviciilor publice, companiilor și cetățenilor europeni.

“E nevoie de un sprijin major la nivel de UE în ceea ce privește adopția tehnologiei blockchain în sectorul public și mediul de afaceri, iar proiectul Horizon 2020 oferă acest lucru și prin acceleratorul B-Hub. În România am început implementări în sectorul public, iar prin acceleratorul susținut la nivel european ne dorim să promovăm know-how-ul pe care l-am acumulat în ultimii 3 ani”, a declarat Mihai Ivașcu, CEO și cofondator Modex.

Aflat la a doua ediție, B-Hub a selectat startup-uri blockchain din Europa pentru un program de accelerare personalizat. Au fost selectate companii cu sectoare de activitate variind de la identitate digitală la servicii bancare, mobilitate, securitate cibernetică, sănătate și multe altele.

B-hub for Europe este un proiect susținut de Startup Europe dedicat conectării ecosistemelor de inovare blockchain, ce contribuie la dezvoltarea blockchain-ului prin valorificarea experienței tehnologice europene și sprijinirea creșterii business-urilor care integrează tehnologia blockchain.

Citeste si:
Șeful Consiliului Fiscal: Cripto nu e monedă, cripto poate fi...
Șeful Consiliului Fiscal:...

Acest program oferă startup-urilor câștigătoare acces la o rețea paneuropeană de întreprinderi, actori publici și startup-uri (Italia, România, Germania, Franța, Lituania), oportunități de conectare cu investitorii și consiliere privind accesul la fonduri publice.

Modex Blockchain Database (Modex BCDB) facilitează adoptarea blockchain-ului prin combinarea tehnologiei blockchain cu mecanismele tradiționale de stocare a datelor într-o soluție hibridă patentată, care ajută instituțiile publice și companiile să beneficieze de securitate, imuabilitate și integritate a datelor, fără investiții majore, instruire specială sau implementări de lungă durată.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »



Setari Cookie-uri