Piaţa neagră a ţigaretelor a scăzut cu 2,5 puncte procentuale, în iulie comparativ cu luna mai, până la 7,7% din totalul consumului, arată datele centralizate de Novel Research.

Conform studiului de piaţă, la nivelul lunii iulie, cea mai mare scădere a comerţului ilegal cu ţigarete s-a înregistrat în regiunile Sud-Vest (aproape 6 p.p, până la 5,7%), Nord-Vest (minus 5,4 p.p, până la 9,2%) şi Vest (minus 5,1 p.p, până la 8%).

"Deşi în scădere semnificativă (minus 5,1 p.p.), nord-est continuă să fie cea mai afectată de contrabandă, cu 20,2%, cel mai ridicat nivel comparativ cu restul zonelor ţării. Creşteri ale pieţei negre sunt notate în sud-est (plus 2 p.p. până la 7,6%) şi centru (plus 1,3 p.p. până la 1,3%). Din punct de vedere al provenienţei produselor de pe piaţa neagră, ponderea "cheap whites" continuă să se majoreze cu 3,9 p.p. până la peste 66%, Moldova scade cu 3,4 p.p. până la 12,3%, iar Ucraina şi Serbia rămân relativ constante faţă de mai 2021", a declarat Marian Marcu, director general Novel Research.

La rândul său, Ileana Dumitru, director juridic şi relaţii publice în cadrul British American Tobacco (BAT) a afirmat că scăderea semnificativă a contrabandei, chiar şi în contextul relaxării unor restricţii legate de pandemie, se datorează eforturilor autorităţilor de aplicare a legii, în parteneriat cu mediul privat.

"BAT sprijină aceste eforturi în cadrul programului StopContrabanda şi a donat recent Poliţiei de Frontieră 250 de camere speciale de supraveghere, care vor fi instalate la graniţele României pentru combaterea traficului de ţigări. Vom continua să fim un partener corect al autorităţilor în lupta cu acest fenomen care afectează profund economia şi societatea", a spus Dumitru.

Potrivit reprezentanţilor JTI, cifrele în scădere la contrabanda de ţigarete au adus şi încasări-record la bugetul de stat.

"JTI a înregistrat în 2020 o cifră de afaceri de 6,3 miliarde lei, mai mult cu 16% faţă de 2019. 75% din cifra de afaceri, şi anume 4,8 miliarde lei s-au virat la stat: accize, TVA şi alte taxe şi contribuţii. Conform execuţiei bugetare pe primele şase luni, veniturile provenite din tutun au crescut cu 18,7% de la an la an. Aceasta în condiţiile în care veniturile din acciza la ţigarete au fost singurele în creştere în 2020, anul pandemiei, cu 10,9% mai mult decât in 2019. Extrapolând, putem spune că taxele la ţigarete şi produse din tutun echivalează cu peste 10% din ipoteticul PNRR, încasări pentru care statul nu întocmeşte planuri şi proiecte, nu depune eforturi şi nu îndeplineşte condiţii. Urmează o perioadă incertă din multe puncte de vedere, iar evoluţiile globale sunt dificil de prevăzut chiar şi de către cei mai lucizi analişti (...)", susţine Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova şi Bulgaria.

În plus, oficialii Phillip Morris România (PMI) apreciază că pierderile fiscale înregistrate de cele 27 de ţări din Uniunea Europeană, din cauza contrabandei, se ridică la aproximativ 8,5 miliarde de euro.

"Pe plan local, chiar dacă piaţa neagră se află în scădere, este îngrijorătoare creşterea produselor fără marcă (illicit whites). PMI a anunţat recent lansarea celei de-a treia runde de finanţare a PMI IMPACT, o iniţiativă globală prin care susţine proiecte menite să reducă sau să prevină comerţul ilicit, inclusiv în România. De asemenea, PMI continuă să investească semnificativ în controale la nivelul lanţului de aprovizionare prin măsuri de prevenire şi prin implementarea de protocoale stricte de verificare prealabilă a tuturor clienţilor şi furnizorilor", a menţionat Dragoş Bucurenci, director Communications & External Affairs, Philip Morris România.

În acelaşi context, Adrian Pirau, Head of Sales & Operations, Imperial Tobacco Distribution Romania, este de părere că, "într-un context geopolitic complex şi în condiţiile în care România are a doua cea mai extinsă graniţă externă a Uniunii Europene, după Finlanda, este nevoie cu atât mai mult de coordonarea eforturilor de combatere a contrabandei într-o Strategie la nivel naţional, care să cuprindă toţi factorii de decizie asupra sectorului tutunului".

Datele centralizate de autorităţile din România relevă faptul că încasările din accize pentru produse din tutun au fost, în 2020, cu 10,9% mai mari decât în anul precedent.

De asemenea, în primul semestru al acestui an, poliţiştii de frontieră au reţinut peste 1.442.500 de pachete cu ţigări, aproximativ 57,5 tone de tutun şi 475 kg tutun pentru narghilea, fiind identificate şi destructurate patru grupuri organizate în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări, în care au fost identficate 44 persoane. "Persoanele implicate în traficul ilegal cu ţigări provin din România, R. Moldova, Ucraina, Bulgaria, Ungaria şi Serbia", a declarat inspectorul general al Poliţiei de Frontieră, chestor principal de poliţie Liviu Bute.

În 2019, companiile de tutun au virat la bugetul statului circa 3,6 miliarde de euro, echivalentul a 1,6% din PIB. În 2020, sectorul tutunului a devenit cel mai solid contribuabil pentru statul român.

Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri