Japonezii de la JTI investesc 300 mil. euro într-o nouă fabrică românească de tutun

Sursǎ foto: Shutterstock / Jonathan Weiss

Japonezii de la JTI investesc 300 mil. euro într-o nouă fabrică românească de tutun

Cuprins Articol:
JTI România, membră Japan Tobacco (JT), unul dintre giganții din industria tutunului, investește circa 300 de milioane de euro pentru construirea unei noi fabrici în localitatea Ştefăneştii de Jos din judeţul Ilfov. Termenul estimat pentru finalizarea proiectului este anul 2027.

"Aceasta este una dintre cele mai mari investiţii realizate de JTI în România. România reprezintă o piaţă cheie pentru compania noastră, fiind un hub industrial important în Europa. În prezent, aproape 1.600 de angajaţi lucrează pentru JTI în România, în fabrică, sediul central, birourile de vânzări şi în Global IT Hub, iar profesionalismul şi dedicarea lor se numără printre punctele noastre forte", a declarat Gabriella Offeddu, director general JTI România, Moldova şi Bulgaria.

Fabrica va avea o suprafață de 70.000 mp

Klaus-Walter Thul, Factory lead JTI România a precizat că noua fabrică se va întinde pe o suprafață de 70.000 mp.

"Peste 70% din producţia realizată în România este exportată către aproximativ 70 de pieţe din întreaga lume. Noua fabrică va avea o suprafaţă de circa 70.000 de metri pătraţi şi va integra echipamente şi tehnologii avansate, precum şi procese de producţie extrem de eficiente, deschizând oportunităţi pentru dezvoltarea pe viitor", a declarat Klaus -Walter Thul.

Proiectul va funcționa cu energie 100% regenerabilă. Klaus -Walter Thul mai precizează că noua fabrică va deține capacităţi extinse de gestionare a deşeurilor şi propria staţie de tratare a apei.  

Industria de tutun - pe primul loc în relația comercială România- Japonia

Industria de tutun face parte din categoria celor mai dezvoltate industrii din România, a afirmat Radu Oprea, secretarul general al Guvernului. ”Industria tutunului a devenit  una dintre cele mai importante industrii, atât din perspectiva amprentei fiscale, a contribuției pe care o are la bugetul de stat, dar și a echilibrării balanței comerciale”, a punctat oficialul.

Oprea a spus că exporturile de tutun din România sunt pe primul loc în relația comercială cu Japonia. ”Exporturile de tutun din România sunt poate unele dintre cele mai dezvoltate, iar în relația cu Japonia, sunt pe primul loc. 70% din exporturile României în Japonia reprezintă tutunul și produsele din tutun”.

Investițiile străine în România s-au dublat într-un deceniu

Investițiile străine directe s-au dublat în perioada 2014 și 2024, ajungând la un stoc de 125 de miliarde de euro, a precizat Daniel Anghel, vicepreședinte al Consiliului Investitorilor Străini (FIC). ”Un focus foarte mare a fost în industria prelucrătoare, circa 81% din fondul total”, a declarat acesta.

Reprezentantul FIC subliniază că stocul de investiții străine directe pe cap de locuitor în România a ajuns la circa 6.500 de euro. ”Diferența și decalajul față de economiile vecine din Europa Centrală și de Est este încă unul mare. Acolo, este vorba de 10.000-20.000 de euro pe cap de locuitor, ceea ce, evident, arată limitările la momentul acesta, dar și potențialul enorm pe care țara noastră îl arată”, a explicat Daniel Anghel.

”Impactul companiilor cu capital străin în România este considerabil. Cifra de afaceri a crescut cu 94%, undeva la 274 de miliarde de euro, iar numărul de angajați a ajuns la 1,3 milioane”, a spus acesta.

Vicepreședintele Consiliului Investitorilor Străini (FIC) a declarat că în ultimii doi ani, investițiile au avut un trend descrescător. ”Am observat pe finalul anului trecut că lucrurile au început să aibă o direcție pozitivă și chiar am constatat că acestea au urcat la 8 miliarde de euro anul trecut”, a mai adăugat Daniel Anghel.

JTI are aproape 1.600 de angajați în România

JTI, membră Japan Tobacco (JT),  îşi vinde produsele din tutun şi nicotină în peste 130 de pieţe. JTI deține la nivel global mărcile Winston, Camel, MEVIUS și LD.  

Compania este prezentă în categoria produselor cu risc redus cu marca de tutun încălzit Ploom, marca de vaping Logic și pliculețele cu nicotină Nordic Spirit.  

JTI are aproape 1.600 de angajați în România, în sediul central, fabrică și hub-ul tehnologic înființat în București și în cele peste 30 de birouri de vânzări din toată țara. JTI România coordonează, de asemenea, piețele din Bulgaria și Moldova.

Personalizate pentru tine