Ștefan Mandachi pune accent pe extinderea internațională a lanțului de restaurante Spartan. Acesta vorbește într-un interviu acordat wall-street.ro despre orașele în care vor apărea noile locații, dar și modul în care măsurile luate de autorități au afectat afacerile locale.

Planurile de extindere sunt vaste. Mandachi nu se oprește cu extinderea restaurantelor în Austria, unde va fi deschisă următoarea locație ce implică o investiție care s-ar putea ridica la 330.000 de euro, ci vrea să ajungă cu restaurantele Spartan în mai multe țări din Europa, precum Cehia, Anglia, Franța, Olanda, Germania, dar și în Asia, Emiratele Arabe sau SUA.

„Am fost personal în Praga, potențialul este major. Suntem în căutare de un master francizat pentru piețele mari, inclusiv Emirate, America, Asia pentru a grăbi procesul de dezvoltare. Un francizat individual are nevoie de aproximativ 300.000 euro pentru a deschide o locație. Un master francizat are nevoie de o sumă mai mare, în funcție de aria teritorială acoperită. Vrem ca în cinci ani să acoperim toate piețele mari din Europa. De pildă, acum sunt în prospecție în Spania, în zona Alicante, Granada, Valencia. Muncesc umăr la umăr cu directorii de dezvoltare. Mă consider agent de teren”, a declarat Ștefan Mandachi, fondatorul restaurantelor Spartan, pentru wall-street.ro.

*master franciza este o formă de parteneriat dintre un francizor și un francizat, în urma căruia francizatul devine un ”mini-francizor” pentru un anumit teritoriu, în care recrutează, instruiește și oferă sprijin fiecărui francizat care se alătură rețelei.

Motivele pentru care a ales să dezvolte afacerea pe alte piețe sunt vaste: potențialul afacerii este enorm, predictibilitatea este mult mai mare în alte state, iar piețele europene nu au concurență majoră pe carne rotisată.

„La noi s-au luat niște decizii haotice în pandemie, decizii care ne-au pricinuit pierderi de multe milioane de euro și puteau lăsa pe drumuri 1.000 de oameni. Avem nevoie de un cadru legislativ stabil, în care antreprenorii pot să-și organizeze strategiile”, adaugă Mandachi.

În luna septembrie, Mandachi s-a extins cu restaurantele Spartan în Spania și plănuiește să ajungă în mai multe orașe: Valencia, Alicante, Marbella. Acesta spune că ar funcționa fără niciun dubiu 500 de restaurante Spartan în Spania.

„Suntem în discuții cu mai multe malluri, dar și cu agenții imobiliare pentru deschidere de locații premium. Până acum am avansat cu negocierile și suntem la un pas de inaugurare în Valencia și Alicante, dar și în Marbella, un centru economic major, unde sunt în prospecții acum. Vom deschide locații proprii, urmând ca în contextul în care găsim master franchisor serios să negociem o eventuală preluare. Madrid, Barcelona, Sevillia sunt alte ținte”, precizează acesta.

E luată în considerare creșterea prețurilor la shoarma vândută de către Spartan

Mandachi spune că, deși costurile la toate materiile prime au crescut, nu vor majora încă prețul produselor. Însă, dacă vor continua să crească prețurile la gaz și energie, antreprenorul spune că vor fi forțați să efectueze majorări.

„Chiar dacă toate materiile prime au crescut, am dat dispoziție clară sa nu majorăm niciun preț, dar dacă vor crește prețurile la gaz și energie, vom fi forțați să efectuăm majorări. Noi avem un plan economic care se bazează pe cifre, date precise și procente. Orice creștere a cheltuielilor modifică variabile din plan și totul se modifică ulterior. Avem nevoie de un cadru legislativ predictibil. Restaurantele sunt singurele vizate de restricții grele. Mai sunt și alte industrii, dar mult mai puțin”, adaugă Mandachi.

Acesta se așteaptă ca în toamnă să înceapă din nou „ravagiile" cu închiderile de restaurante, din cauza numărului mare de infectări.

Cât costă să deschizi un restaurant Spartan

În România, prețul unei locații ajunge între 95.000 euro în sistem drive containere până la 180.000 euro locație stradală. În același timp, pentru a deschide în Europa un restaurant Spartan în sistem de franciză, prețurile încep de la 240.0000 euro. Suprafața în mall este de 70-120 de metri pătrați, iar în locația stradală începe de la 150 de metri pătrați.

„Orice locație are nevoie de un depozit central. De asemenea, toată producția materialelor din care este făcut un restaurant are loc în țara noastră. Toate materiile prime se fac la noi în țară", spune Ștefan Mandachi.

În România, acesta spune că mai este suficient loc pentru extinderea restaurantelor Spartan: minimum 50-80 de locații. „Vizăm orașele mai mici cu 25-50.000 locuitori. În toate municipiile mari suntem deja prezenți", precizează antreprenorul.

Sursa foto: Facebook Stefan Mandachi

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Nicolae
 Raluca a studiat Jurnalism la Universitatea Hyperion din București și a urmat un master în Comunicare mediatică și publicitate, în cadrul aceleiași instituții. Ea și-a început activitatea în presă în 2019, în departamentul economic al grupului Mediafax. În perioada 2019-2020, Raluca a acoperit domeniile start-up și fintech în cadrul Adevărul Financiar , publicație care face parte din grupul Adevărul . S-a alăturat echipei...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri