21 Octombrie 2021

Livrări RECORD la Tesla: compania lui Musk depășește veniturile estimate



Veniturile trimestriale ale Tesla au depăşit estimările analiştilor de pe Wall Street, datorită livrărilor record, în pofida dificultăţilor provocate de deficitul global de cipuri şi de materii prime.

Compania condusă de miliardarul Elon Musk a înregistrat în trimestrul trei din 2021 venituri de 13,76 miliarde de dolari, în creştere cu 57% faţă de 8,77 miliarde de dolari în urmă cu un an, în timp ce analiştii estimau venituri de 13,63 miliarde de dolari.

Profitul producătorului american de vehicule electrice a urcat la 1,62 miliarde de dolari sau 1,44 dolari pe acţiune, faţă de un profit de 331 milioane de dolari, sau 0,27 dolari per titlu, anul trecut, potrivit Agerpres.ro.

Tesla a informat că avansul veniturilor s-a datorat creşterii livrărilor de vehicule, dar şi avansului înregistrat în alte segmente ale afacerii.

În trimestrul trei din 2021, Tesla a produs 237.823 vehicule şi a livrat 241.391 de unităţi, din care 232.102 Model 3 şi Model Y, 9.289 Model S şi Model X.

Marja profitului operaţional a urcat la 14,6%, depăşind previziunile companiei pe termen mediu.

Compania se aşteaptă la o creştere medie anuală de 50% a livrărilor de vehicule.



Citeste si