Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București (CPCMB) a verificat respectarea prevederilor legale din domeniu, în zonele alimentare ale ambelor magazine pe care operatorului economic IKEA România le deține în Capitală. În urma neregulilor descoperite de către comisarii CPCMB, compania IKEA a fost amendată cu 20.000 lei, a transmis ANPC pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, comisarii au dispus oprirea temporară a prestării serviciilor pentru vitrinele asistate la care au fost constatate deficiențele menționate, până la remedierea neregulilor - IKEA Băneasa, oprirea temporară a prestării serviciilor și a comercializării de produse în zonele de servire restaurant și cafenea – IKEA Pallady, precum și oprirea temporară a unității pe o durată de cel mult 6 luni – IKEA Pallady.

Sursa Video: ANPC/ Facebook

Ce nereguli au constatat autoritățile

  • utilizarea unor vitrine frigorifice care prezentau: zone cu rugină, mucegai, cu acumulări de apă, insecte moarte, resturi alimentare în strat grosier și praf la zona ventilatoarelor;

  • strat grosier de praf și grăsime se afla și pe sitele ventilatoarelor din camerele frigorifice de depozitare a fructelor și legumelor, a preparatelor reci din unitatea proprie și a cărnii refrigerate;
  • informarea incompletă a consumatorilor la locul de comercializare a produselor provenite din materie primă congelată;
  • comercializarea unor produse alimentare fără etichete cu elemente de identificare și caracterizare, precum și fără menționarea datei limită de consum;
  • nerespectarea temperaturilor de expunere de minimum + 60 grade, C pentru preparatele calde, respectiv maximum + 8 grade C pentru preparatele reci;
  • comercializarea unor produse (supă cremă de ciuperci), în unitatea proprie care, în urma verificării ingredientelor menționate pe etichetă și în fișa tehnică a produsului, a rezultat faptul aceasta provenea din Knorr Supă cremă de ciuperci (amestec de ingrediente pentru supă cremă de ciuperci), iar în lista de ingrediente de pe plic procentul de ciuperci reprezintă mai puțin de 8%;
  • utilizarea coșurilor de gunoi fără capac, în zona de gătire.

Sursa foto: Facebook/ANPC

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri