CONSOLIGHT a înregistrat în cei 25 de ani de existență o creştere susținută și organică pe piaţa materialelor electrice din România, devenind jucător strategic în importul şi distribuţia de sisteme electrice complete, cu o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro estimată pentru 2021.

Cei 8.000 de clienți la nivel național beneficiază de un portofoliu de aproximativ 60.000 de produse și soluții electrice, atent selecționate de la 100 de furnizori internaționali și regionali. Brandul propriu Elmax și divizia Consotech, specializată în soluții electrice smart & eco, reprezintă diferențiatorii Consolight pe piață.

Suprafețele de depozitare din țară ating 15.000 mp, incluzând depozitele și hub-urile logistice din București și Constanța, pentru achiziția și modernizarea cărora se investesc în prezent aproximativ 3 milioane de euro. Programul de investiții include și traininguri pentru resursa umană. Compania are aproximativ 300 de angajati la nivel de grup de firme (Consolight, Mercury Lighting, Tablomet).

Despre cei 25 de ani de existență pe piaţa materialelor electrice din România, provocări și despre cum să clădești un business de succes în România, aflați din interviul oferit de către Ionuț Popa, CEO Consolight și Consuela Popa – Administrator Consolight.

Când și cum a început povestea Consolight?

Consolight a început în 1995 cu o etapă de comerț, ca aproape orice companie deschisă în anii ’90. Drumul a presupus multă determinare și entuziasm, reușind în primii ani deschiderea a 4 magazine de produse electrice, bine poziționate în capitală. Într-o perioadă în care nu existau lanțurile DIY ca să acopere cererea susținută a pieței, mai ales cea legată de sectorul construcțiilor, magazinele noastre au convins consumatorul și au adus notorietate brandului Consolight. Am renunțat la magazine și ne-am focusat pe activitatea de distribuție către magazine partenere din întreagă țară.

Etapa a doua de dezvoltare a fost cea de poziționare pe piață ca distribuitor strategic pentru marii producători internaționali de produse electrice. Am deschis filiale în țară pentru proximitate față de clienți și, în 2012, după ani de zile cu depozite închiriate, am achiziționat propriul nostru depozit. Acum am ajuns la peste 15.000 mp de spații de depozitare în întreaga țară. În prezent reușim să acoperim întreaga țară cu 12 filiale și 4 puncte de lucru și am ajuns de la zero la 50 de milioane de euro cifră de afaceri în acest an.

Sunteți unul dintre cei mai mari furnizori de soluții complete în domeniul materialelor electrice din România. Cu ce vă diferențiați de concurență?

Diferențierea CONSOLIGHT vine dintr-o cuadratură de elemente, care se aliniază pentru a oferi beneficii maxime clienților noștri:

  • peste 6 milioane euro stoc, pentru a compensa provocările majore din piață;
  • peste 60.000 produse în portofoliu, pentru a oferi o gamă completă profesioniștilor, din care se remarcă gama de produse hi-tech ale diviziei Consotech;
  • resursa umană, echipa profesionistă de ingineri de vânzări și consultanți;
  • putere financiară care ne recomandă ca partener solid pentru proiecte de milioane de euro. Tratarea cu maximă responsabilitate a provocărilor financiare și punerea în balanță a oportunităților de vânzare cu solvabilitatea potențialilor clienți.

Ce trebuie să știe neaparat potențialii clienți despre Consolight?

Cei aproximativ 8.000 clienți (magazine partenere, dezvoltatori, proiectanți sau instalatori) trebuie să știe că au în noi partenerul ideal care le poate oferi soluții complete, atât din punct de vedere al gamei de produse, cât și al disponibilității în orice punct din țară. Că pot găsi la CONSOLIGHT atât produse ale furnizorilor internaționali de top (ABB, Ansell, Btcino, Eaton, Gewiss, Ledvance, Legrand, Noark, Philips, Schneider, Trilux, etc), cât și produsele cu excelent raport calitate – preț (value for money) din gama Elmax, brandul propriu dezvoltat de Consolight. Că le putem acoperi oricând și cererile legate de soluții electrice smart & eco, prin parteneriate dezvoltate cu furnizori de nișă.

Legat de proiecte de succes ale Consolight cu dezvoltatori sau cu autorități locale, putem să amintim o lungă listă doar din 2021, care vin din zona industrială, de birouri, a iluminatului de siguranță și securitate, precum și a iluminatului public. Printre proiectele de referință realizate în ultima perioadă cu produse livrate de noi se află iluminatul stradal din Mogoșoaia, Spitalul Județean de Urgență Sibiu, Altex Clariant, Hala Multico, Honeywell Lugoj, Sala Sporturilor Floreasca, Hala Kastamonu și Kaufland. De asemenea, printre proiectele de anvergură, unde livrăm sisteme electrice de joasă și medie tensiune, se află clădirile Atenor Expo, Emag 2, Dacia One, Opera Residence, Lidl Cernica, ONE Cotroceni, Shopping Park Timișoara, Bazinul de înot Moșnița Nouă, Centrul Logistic Profi, Complex Novopolis Constanța, AROBS Cluj, Stadionul Alexandria, CTPark, clădirea Karcher Romania și depozitul Jumbo.

Consolight are și un brand propriu de produse adresate profesioniștilor, Elmax. Cum a fost primit pe piața din România?

Am dezvoltat acest brand propriu - Elmax, pentru soluții electrice la îndemână, de tip “value for money”. Am dorit astfel o acoperire cât mai mare a nevoilor clienților noștri, asigurând permanent calitate la prețuri accesibile.

Trebuie știut că selecția produselor care formează gama Elmax a fost extrem de riguroasă. Din acest motiv nu am avut emoții în ce privește acceptanța acestora. Realitatea ne-a confirmat așteptările. Cei care au încercat produsele din gama Elmax au devenit clienți fideli. Si aceștia sunt din ce în ce mai mulți. Ca urmare, obiectivul nostru este ca procentul Elmax în portofoliul și vânzările CONSOLIGHT să ajungă în câțiva ani la 20%.

Câți angajați aveți în momentul de față și câți furnizori?

Am ajuns în prezent la aproape 300 de angajați la nivel de grup de firme (Consolight, Mercury Lighting, Tablomet), de la un număr de 4-5 angajați în prima fază de dezvoltare din anii ’90. Resursa umană este cea mai importantă, așa că investim în training pentru a dezvolta o echipă solidă de ingineri de vânzări, consultanți, manageri de produse, etc.

Ca toate companiile care activează în economia românească, resimțim acut absența forței de muncă specializate. Eforturile noastre de a suplini acest decalaj între cerere și ofertă de capabilități nu sunt suficiente. Așteptăm cu interes reinființarea școlilor profesionale și a programelor de recalificare derulate de statul român.

Legat de furnizori, de-a lungul celor 25 de ani, CONSOLIGHT a acordat o atenție deosebită selectării acestora în concordanță cu nevoile exprimate de clienții noștri. A fost o perioadă în care, pentru a putea acoperi necesarul de produse și soluții solicitate, a trebuit să apelăm la peste 500 de producători. Eforturile de a identifica cei mai buni producători din lume și/ sau din regiune ne-au permis să optimizăm numărul furnizorilor, astfel încât în acest moment am redus numărul acestora la 100.

Cum este pentru dvs experiența de antreprenoriat în România?

Am avut o creştere susținută și organică pe piaţa materialelor electrice din România, devenind jucător strategic în importul şi distribuţia de sisteme electrice complete.

Criza “pandemică”, resimțită în plan economic de peste un an și jumătate, a reprezentat însă pentru sectorul nostru, al produselor electrice, o oportunitate de creștere. Aceasta s-a datorat boom-ului înregistrat în domeniul contrucțiilor, care ne-a permis creșteri ale cifrei de afaceri de peste 15% anual.

Provocările majore în această perioadă vin din trei direcții: scăderea numărului autorizațiilor de construire, investițiile în industrie (mentenanța clădirilor noi) și reducerea numărului de proiecte de clădiri de birouri (compensată totuși de creșterea în zona rezidențială).

Ne concentrăm să aplanăm provocările actuale ale pieței (creșterea permanentă a prețurilor, ruperi de stoc din ce în ce mai frecvente) și să le transformăm în valoare adăugată pentru partenerii noștri. Aceasta abordare ne ajută să ne concentrăm eforturile pe găsirea de soluții la situațiile critice din piață. De aceea este deosebit de important să cunoaștem piața în care activăm și să avem rapiditatea de a fi cu un pas în fața situațiilor neprevăzute.

Cum a evoluat piața în domeniul dvs în cei 25 de ani?

Mediul de afaceri autohton, în special cel din industria în care activăm, este caracterizat de marje de profit mici și volume mari de realizat, termene mari de plată, adică finanțarea/ creditarea partenerilor, ceea ce presupune expunere la riscuri financiare în derularea activității.

Piața soluțiilor electrice este una extrem de atomizată, cu număr mare de jucători, care ne sunt concurenți, dar de multe ori și parteneri în relații comerciale. Ne caracterizează un fair-play ridicat și dorința de a construi o piață corectă, cu bune practici. De aceea participăm activ în asociații sau grupuri reprezentative pentru această industrie, cum ar fi: grupul FEGIME (ce cuprinde 19 organizații naționale la nivel mondial, cu peste 260 de companii membre, însumând o cifră de afaceri de peste 6 miliarde de euro) sau Asociația Națională a Distribuitorilor de Echipamente Electrice, aflată la început de drum.

Evident, momentele resimțite de piață au fost cele 2 crize mondiale, cea financiară din anii 2009-2010 (care pe noi ne-a găsit deja capitalizați și stabili) și cea „pandemică”, pe care o traversăm în prezent, cu efecte inclusiv în plan economic. În ambele Consolight a reușit să mențină stabilitatea și chiar să crească.

Am reușit timp de 25 de ani să consolidăm puterea financiară și capacitatea de dezvoltare susținută, printr-un bun management financiar, care să permită un cash-flow stabil, pentru derularea activității, a investițiilor și extinderea permanentă a companiei.

Care ați spune că sunt tendințele în domeniu?

Există câteva direcții clare de evoluție a pieței, pe care le-am sesizat din timp și am acționat în consecință ca să le implementăm din timp la nivel strategic:

  • Dezvoltarea infrastructurii naționale este un proces care se va prelungi și în anii următori și va fi accelerat de implementarea programelor de finanțare europene și naționale (PNRR, ElectricUP, Anghel Saligny, etc.). Intenționăm să participăm la proiecte majore de acest tip.
  • Ritmul de creștere a sectorului construcțiilor se va păstra, influențând direct și piața produselor electrice în care activăm.
  • Dezvoltarea tehnologică mondială are o componentă solidă în zona energiei verzi, a mașinilor electrice, etc. Industria materialelor electrice susține această dezvoltare cu produse inexistente în urmă cu câțiva ani: panouri fotovoltaice, iluminat inteligent, stații de încărcare auto, etc.

În consecință, evoluția și perspectivele pieței noastre sunt încurajatoare, iar Consolight este pregătit strategic și operațional pentru toate aceste premise.

Planuri pentru 2022?

Încă de la începutul anului 2021, am intensi­ficat investițiile în digitalizare și în dezvoltarea platformei online, astfel că vânzările au înre­gistrat un trend ascendent în semestrul întâi al acestui an, comparativ cu aceeași perioadă din 2020. Am dezvoltat platforma B2B myConsoSpace, urmand ca în 2022 să lansăm platforma B2C a companiei, necesară mai ales pentru divizia Consotech.

Divizia Consotech, diferențiatorul nostru strategic pe piață, este cea care are misiunea de a crește acceptanța pe piață a soluțiilor electrice smart & eco. Am încheiat parteneriate cu furnizori de nișă în domeniul iluminatului și al soluțiilor smart (de tip smart home & smart city, sisteme fotovoltaice, stații de încărcare vehicule electrice, automatizări rezidențiale și industrial, etc), cu produse inovatoare, pe care le dorim adoptate cât mai rapid de piață. Însă atu-ul nostru îl reprezintă capitalul uman cu competențe tehnice ridicate, oferind consultanță de specialitate.

Continuăm planul de investiții curente de aproximativ 3 milioane de euro, în achiziția și dotarea hub-urilor logistice și depozitelor proprii (15.000 mp la nivel național), în consolidarea stocurilor, precum și a investițiilor în resursa umană (training, workshops).

Obiectivul pe termen mediu si lung este acela de consolidare a rolului CONSOLIGHT de lider pe piața distribuitorilor de materiale electrice. Un alt obiectiv prioritar îl reprezintă întărirea parteneriatelor cu producătorii și clienții strategici din domeniul nostru de activitate. Ne dorim să devenim prima lor opțiune în piața de profil.

Sperăm că, la fel ca în ultimii 25 de ani, eforturile noastre să confirme și în următorii ani competența antreprenorilor români de a dezvolta afaceri exclusiv cu capital local.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri