Cum se împart banii în STB, compania cu angajați mai mulți decât Carrefour sau Lidl
Cu peste 11.000 de angajați, Societatea de Transport București (STB) se bate de la egal la egal cu marile companii din România în privința numărului de angajați, fiind aproape de nivelul CFR Călători și peste retaileri precum Carrefour și Lidl, sau bănci precum BRD sau Banca Transilvania. Trei sferturi din cheltuielile STB se duc pe salarii, întreaga sumă fiind acoperită practic de Primărie, având în vedere că veniturile proprii ale companiei sunt mult prea mici.
STB a avut anul trecut cheltuieli totale de 1,26 miliarde lei, potrivit bugetului rectificat al companiei. Din aceasta sumă, 920 mil. lei au fost reprezentate de cheltuielile cu salariile și bonusurile angajaților. Societatea de transport a reușit să genereze însă doar doar 261 mil. lei venituri proprii, astfel că restul bugetului a fost acoperit de Primăria București.
Pentru investiții, STB a avut cheltuieli prevăzute în buget de 93,7 mil. lei.
Compania anticipa că va cheltui 125 mil. lei pe combustibili în 2021 și 39 mil. lei pe piesele de schimb.
STB scumpit anul trecut prețul călătoriei cu 130%, de la 1,3 lei, la 3 lei. Problema companiei rămâne însă faptul că doar 1 din 10 bucureșteni își plătește biletul de autobuz. Din acest motiv, anul trecut a fost mărită la 80 suprataxa pentru călătorii frauduloși care o plătesc pe loc. De asemenea, a fost mărită și amenda pentru contravenienții care nu achită suprataxa, aceștia fiind obligați să plătească între 300 și 500 de lei după încheierea procesului verbal.
STB are aproximativ 11.250 de salariați, responsabili de una dintre cele mai extinse rețele de transport din Europa, cu o lungime a traseelor de peste 1.600 km cale dublă, în București și Ilfov.
STB este astfel al 11-lea cel mai mare angajator din România, peste companii precum Mega Image, Petrom (doar businessul de extracție și procesare țiței), Carrefour sau Banca Transilvania.
La capitolul salarii, câștigul mediu brut la nivel de companie de 6.200 lei, echivalentul a circa 3.800 lei net. Liderii sindicali ai STB spun că șoferii câștigă circa 3.500 lei lunar.
Top 20 cei mai mari angajatori din RomâniaLocul | Compania | Număr mediu de angajați 2020 | Domeniul de activitate |
---|---|---|---|
1 | Poșta Română | 23.045 | Activități poștale |
2 | Compania Națională de Căi Ferate CFR SA | 22.356 | Transport |
3 | Profi Rom Food | 17.979 | Retail |
4 | Romsilva | 15.248 | Silvicultură |
5 | Automobile Dacia | 13.685 | Auto |
6 | Kaufland | 13.108 | Retail |
7 | RCS&RDS | 13.056 | Telecomunicații |
8 | Complexul Energetic Oltenia | 12.193 | Producție energie |
9 | CFR Călători | 12.084 | Transport |
10 | Dedeman | 11.374 | Retail bricolaj |
11 | STB București | 11.025 | Transport |
12 | Mega Image | 10.964 | Retail |
13 | OMV Petrom | 10.949 | Producție energie și petrolieră |
14 | Carrefour România | 10.523 | Retail |
15 | LIDL Discount | 8.779 | Retail |
16 | Auchan România | 8.270 | Retail |
17 | Banca Transilvania | 8.029 | Bancar |
18 | Autoliv România | 7.910 | Producție piese auto |
19 | RO-Construct MC SRL | 7.193 | Construcții |
20 | SE Bordenetze SRL | 7.166 | Producție echipamente electrice auto |
Sursă date: Oficiul Național al Registrului Comerțului
Angajații STB se află în grevă de două zile. Joi, Tribunalul București a decis că greva nu este legală și a dispus suspendarea acesteia. Șoferii au refuzat însă să revină la lucru, așa că vineri procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 au deschis un dosar penal în legătură cu organizarea grevei de către salariaţii societății.