1 Februarie 2022

Carrefour și Crucea Roșie Română derulează un proiect de colectare și reutilizare a hainelor donate



Începând cu luna ianuarie 2022, Carrefour România și Crucea Roșie Română - Filiala Sector 6 București pun la dispoziția comunității un sistem de colectare a hainelor în vederea reutilizării, în magazinul Carrefour Orhideea din București. Clienții au posibilitatea de a dona îmbrăcăminte ce va ajunge la grupuri vulnerabile, cu ajutorul voluntarilor Crucii Roșii Române, care se ocupă de sortarea, igienizarea și distribuția hainelor donate.

Orice bucureștean va putea lua parte la acest proiect și va putea da o mână de ajutor prin donarea de haine, cu condiția ca acestea să se prezinte într-o stare cât mai bună, să fie curate și îngrijite. Se colectează articole vestimentare pentru toate categoriile de vârstă și pentru orice sezon sau funcționalitate, cu excepția produselor de lenjerie intimă, accesoriilor, jucăriilor și a încălțămintei.

Odată donate, articolele vestimentare trec printr-un proces de sortare și de igienizare. Cele considerate inutilizabile vor merge pe fluxul de reciclare pentru deșeuri textile, în timp ce restul vor fi igienizate, putând avea două destinații:

  • cea mai mare parte sunt triate pe grupe de vârstă și pe mărimi, pentru beneficiarii din grupuri vulnerabile (cazuri sociale, victimele unor dezastre naturale),
  • altele vor ajunge în magazinul caritabil Bine Boutique (https://bineboutique.ro/) unde vor reintra într-un circuit de valorificare în scop social.

„Ne bucurăm că, alături de partenerii noștri din Crucea Roșie Română, am lansat un nou proiect cu impact real în viața persoanelor vulnerabile. Încă din primele 3 zile, au fost colectate peste 2 tone de haine”, a declarat Alina Gamauf, HR, Corporate Affairs & CSR Director Carrefour România.

„Cu toții avem prin dulapuri destule haine pe care, din diverse motive, nu le mai purtăm. Fie au rămas mici (un proverb irlandez spune „Copilul crește, hainele lui nu!”), fie constatăm că nu ne mai vin bine, însă important este să le triem periodic și să le dăm o nouă viață donându-le celor aflați în nevoie. Nu e vorba doar despre gestul de solidaritate și ajutor pentru cei vulnerabili, ci și o dovadă de responsabilitate față de protejarea mediului, prin evitarea risipei de resurse consumate la producția hainelor”, a declarat Ana Derumeaux - Director Crucea Roșie Română - Filiala Sector 6 București.

Carrefour și Crucea Roșie Română au desfășurat împreună campanii sociale de-a lungul timpului. Unul dintre cele mai longevive programe este Banca de Alimente - o rețea de solidaritate națională, prin care este facilitat accesul clienților la fapte bune. Prin intermediul acestei inițiative, sunt ajutate persoanele dezavantajate, iar anul trecut au fost colectate peste 14.100 de kg de alimente, care au ajuns la peste 2.100 de persoane aflate în nevoie.

Pandemia a întărit și mai mult acest parteneriat, pentru a oferi suport real spitalelor aflate în linia întâi în lupta împotriva COVID-19, donând echipamente medicale de strictă necesitate, având alături și suportul Fundației Carrefour din Franța. Odată cu lansarea platformei Act for Good ca parte din aplicația Carrefour, Crucea Roșie Română a fost o organizație susținută de către clienți, care au donat peste 407.000 de puncte pentru cauze precum Banca de Alimente sau solidaritate alimentară pentru comunitățile grav afectate de pandemie.

Afacerile viitorului sunt cele care vor fi sustenabile. Descoperă-le pe Green Start-Up și abonează-te la newsletter-ul care te va ajuta să afli de ele!

În total, în decursul anului 2021, peste 12.000 de produse de primă necesitate au fost donate prin Act For Good.

Carrefour România dezvoltă inițiative de sustenabilitate inclusiv în ceea ce privește categoria de produse vestimentare prin TEX, brandul de modă exclusiv Carrefour, care susține noi angajamente pentru moda sustenabilă. Sub umbrela platformei TEX Responsabil, lansată în 2019, regăsim patru acte de sustenabilitate – Materiale Reciclate, Bio, Economisirea Apei și Protejarea Pădurilor.

Carrefour România oferă clienților săi un univers de posibilități de a face cumpărături în siguranță: direct în cele peste 360 de magazine din țară, unde, cu aplicația Carrefour și casele de marcat Self Service, sesiunea de shopping devine rapidă și ușoară sau prin serviciile de online shopping cu livrare acasă sau Click & Collect: www.carrefour.ro și platforma BRINGO, disponibilă gratuit în Google Play și App Store.

Societatea Națională de Cruce Roșie din România, înființată în 1876, este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile, serviciile fiind acordate voluntar, imparțial și neutru. Crucea Roșie Română este prezentă la nivel național cu 47 de filiale și peste 6.000 de voluntari care se implică activ în activitățile umanitare.



Citeste si