MOL România a reacționat la isteria prețurilor la combustibili și se distanțează de cei care afirmă că vor exista scumpiri importante la pompă.

MOL România se delimitează de orice practică anticoncurențială și de orice informații care ar putea genera panică în rândul populației. MOL România colaborează permanent cu autoritățile competente și comunică transparent informațiile necesare.

Citește și: Ce prețuri afișau joi benzinăriile din București

MOL România înțelege circumstanțele speciale de piață și dificultățile de aprovizionare apărute în contextul conflictului din Ucraina. Prioritățile noastre sunt aliniate cu cele ale autorităților în ceea ce privește securitatea fluxului național de aprovizionare. Vom continua să comunicăm cu reprezentanții Guvernului și cooperăm pentru orice investigație.

În România, MOL are două modele de operare, stațiile proprii și stațiile MOL Partener, în regim de franciză, care vând carburanți MOL (au statutul de competitori direcți pentru stațiile proprii) și au o politică comercială proprie, în care MOL nu intervine, conform normelor legale în vigoare.

Așa se explică situația prețului practicat în stația MOL Partener din Beiuș și care, de altfel, nu a fost una singulară, mai multe stații aparținând și altor companii cu același profil, având o practică asemănătoare. Astfel, rețeaua MOL România nu are control asupra prețurilor practicate de stația din Beiuș sau de ceilalți parteneri-franciză.

În ultimele 24 ded ore, pe reţelele de socializare au apărut poze cu şoferi care cumpărau carburanţi în pungi, damigene, containere şi butoaie. Instituţiile statului au anunţat că investighează această situaţie. Ministrul Energiei a avu multe postări pe Facebook prin care a îndemnat românii la calm, spunând că există suficiente stocuri şi preţurile nu au niciun motiv să crească.

Sursa foto: MOL România

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Filip Bodoc
Filip este preocupat de feluritele tipuri de limbaj și de modul în care acestea însoțesc și determină legăturile indivizilor și ale comunităților și obișnuiește să își finalizeze observațiile scriind. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București și specializat pe Relații Internaționale, el consideră că instituțiile de pe teritoriul unui stat – și mai cu seamă cele economice – sunt într-o strânsă întrepătrundere cu...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri