5 Iulie 2022

Jumătate dintre românii care au trotinetă își doresc să o schimbe



Peste 50% din românii care au o trotinetă electrică și-ar dori să o schimbe cu una mai performantă, potrivit estimărilor distribuitorului local Black Tech, care lansează pe piața românească brandul internațional de trotinete electrice premium VSETT.

În plus, compania consideră că cei mai mulți dintre utilizatorii locali de trotinete din categoria premium vor extinde durata de folosire a acestora, atât pe perioada toamnei, cât și de la mijlocul primăverii, întrucât nu vor mai resimți atât de puternic problemele cauzate de schimbările meteo.

Modelul vedetă din portofoliul local al brandului este VSETT 9+, autonomia de până la 90 de kilometri fiind punctul forte. Modelul este dotat cu un sistem de frânare eficient, cu discuri asistate de ABS electric și dispune de frâne cu disc atât pe roata din față, cât și pe cea din spate.

Trotineta este realizată dintr-un aliaj special de aluminiu folosit și în industria aviatică, rezultând astfel un produs care cântărește 26 de kilograme.

VSETT 9+ este prevăzută și cu sistem anti-furt bazat pe tehnologie NFC, astfel că utilizatorul o poate localiza ușor oricând este nevoie.

Portofoliul local VSETT mai include modelele 8, 9, 9+, și 10+.

Distribuitorul oficial în România al brandului VSETT este Black Tech Group, iar produsele pot fi achizitionate de la partenerii oficiali Emag, Evomag.ro, Geekmall.ro și Blacktech.ro. consumatorii locali bucurându-se de o garanție de 2 ani, de reparații cu piese originale în cadrul service-ului autorizat, precum si de cele mai noi actualizări oferite de brandul VSETT.

Piața de trotinete electrice din România a depășit 80.000 de unități, iar trendul este în continuă creștere, portivit estimărilor Black Tech.



Citeste si