Orice companie îşi doreşte să aibă o echipă omogenă, dinamică şi eficientă, însă, nu de puţine ori, fluctuația de personal o destabilizează. Specialiştii în resurse umane îşi pun, în ultimii ani, la maximă încercare, ingeniozitatea capacitatea de persuasiune, fiind într-o continuă alergare după oamenii pe care şi-i doresc să-i aducă în companie. Însă, pe o piaţă atât de dinamică, nu este o surpriză faptul că oamenii cu experienţă nu se mulţumesc doar cu un pachet salarial atractiv, ci au o serie întreagă de preferinţe în materie de beneficii.

Indiferent de domeniul de business, o afacere are nevoie de oameni implicaţi şi dedicaţi pentru a atinge rezultatele dorite. În acest context, modalitatea în care reuşeşte să-i păstreze pe o perioadă cât mai lungă este doar meritul managerilor. Dacă în urmă cu doar câţiva ani, un om valoros pe care compania şi-l dorea să facă parte din echipa sa era motivat de un salariu atractiv şi bonuri de masa oferite lunar pe card, iată că acum concurenţa este mult mai acerbă şi este nevoie de mai multe stimulente.

Tinerii fără experienţă ce au aşteptări nerealiste

În prezent, tot mai multe companii de diferite mărimi, din diverse domenii de activitate, depun eforturi mari să găsească oamenii potriviţi pentru poziţiile cheie, oameni care să le poată aducă performanţele dorite. Cei cu experienţă doresc adesea venituri cu mult peste ceea ce este dispusă compania să ofere, aceştia cunoscându-şi valoarea pe piaţa muncii, dar și mulţi dintre cei fără experienţă, aflaţi la începutul carierei lor, au pretenţii financiare ce nu se transpun în ceea ce ei pot oferi.

Retail jobs

Nu de puţine ori, antreprenori de toate vârstele şi din toate colţurile lumii acuză public în diverse materiale faptul că şcoala nu pregăteşte tânărul pentru o carieră şi, cu atât mai puţin, pentru antreprenoriat. Astfel, aşteptările nerealiste ale tinerilor fără experienţă se bazează, de cele mai multe ori, exclusiv pe nevoile lor financiare, neavând resursele necesare pentru o analiză corectă.

Specialiştii care s-au reprofilat în perioada pandemiei

Chiar dacă restricţiile impuse de pandemia din ultimii ani au cunoscut o relaxare, încă sunt domenii de activitate ce duc lipsă de personal specializat, HoReCa fiind unul din cele mai greu încercate din toate punctele de vedere. Agenţiile de turism au făcut disponibilizări masive încă din primele luni ale pandemiei, obligând astfel specialiştii disponibilizaţi să se reprofileze, lucru ce acum le dă o mare bătaie de cap, căutând cu disperare să angajeze oameni cu experienţă. În restaurante şi cafenele regăsim adesea tineri fără experienţă, care nu aduc niciun plus experienţei trăite de clienți în locaţia respectivă, acesta fiind un trigger important pentru conversia clienţilor ocazionali în clienţi fideli.

Citeste si:
Tichetele de masă în 2022. Cum le folosesc angajații din România
Tichetele de masă în 2022....

Astfel, specialiştii în resurse umane caută cu disperare oameni ce îşi doresc o carieră, nu doar un job, care să se dezvolte armonios în compania care îi angajează, care să evolueze profesional şi să fie parte dintr-o echipă puternică.

O companie ce le oferă angajaţilor săi bonuri de masă, ale căror valoare tocmai ce a cunoscut o creştere semnificativă, o asigurare privată de sănătate sau abonamente la diverse clinici medicale private şi prime pentru diverse ocazii va fi mereu în prim plan pentru specialişti. Însă, totodată, aceştia caută o companie care să aibă o cultură organizaţională sănătoasă, cu care să aibă cât mai multe valori comune, locul de muncă fiind adesea mai mult decât o sursă de venit, devenind pentru mulţi o a doua casă.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri F