Numărul cererilor de instalare a panourilor solare a crescut de cinci ori în primele nouă luni ale anului şi aproape jumătate dintre români vor să facă astfel de achiziţii anul viitor.

Un studiu realizat de E.ON în luna septembrie arată că aproape jumătate (46%) dintre români sunt interesaţi de achiziţia, în următorul an, a unui sistem de panouri fotovoltaice de la un furnizor de energie, numărul lor fiind în creştere cu 11 puncte procentuale faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

Această cifră vine să confirme rezultatele obţinute de E.ON pe segmentul de soluţii de producere a energie fotovoltaice pentru clienţii rezidenţiali, unde cererea pentru E.ON Solar Home a crescut, în primele nouă luni ale acestui an, de 5 ori faţă de perioada similară a anului trecut. O centrală PV poate aduce o reducere a facturii la energie chiar şi cu 90%.

Totodată, anul acesta, numărul prosumatorilor racordaţi la reţeaua Delgaz Grid a crescut puternic, ajungând la finele lunii septembrie la peste 3.500, şi se estimează că până la sfârşitul anului se vor înregistra circa 6.700 de prosumatori, aceasta reprezentând o creştere de patru ori faţă de începutul acestui an.

De asemenea, numărul de instalări de centrale noi în condensaţie (E.ON Life), care asigură economii de până la 30% la factură, a crescut cu 17% în acest an. Potenţialul de economisire rămâne ridicat, în condiţiile în care foarte multe dintre centralele termice pe gaz din gospodăriile din România sunt mai vechi de zece ani şi ar trebui să fie înlocuite cu unele eficiente energetic.

Şi interesul pentru pompe de căldură (E.ON Green Life) este, de asemenea, în creştere. O pompă de căldură poate avea o eficienţă energetică de 500% (COP5), altfel spus produce de 5 ori mai multă energie decât consumă şi este de 5 ori mai eficientă decât o centrală termică pe gaz, iar randamentul mediu anual este 3,5 (COP).

E.ON îşi sprjină totodată clienţii oferindu-le opţiuni de finanţare avantajoase pe o perioadă de până la 7 ani, pentru a le uşura sarcina achiziţiei de soluţii eficiente energetic (centrale fotovoltaice, centrale pe gaz în condensaţie şi pompe de căldură).

"Aplicarea de măsuri şi soluţii de eficienţă energetică, reducerea consumului prin gesturi mici, fără a afecta confortul, trecerea de la statutul de consumator la cel de prosumator sunt răspunsurile corecte la vremurile de criză pe care le traversăm, cu preţuri istorice la energie. Clienţii casnici E.ON au dovedit că au înţeles cât de importante sunt aceste măsuri, iar rezultatele se văd în reducerea consumului în medie cu 7% la energie şi cu 5% la gaze naturale în primele nouă luni ale anului, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Este important pentru România ca, prin contribuţia fiecăruia, să devină mai puţin dependentă de importuri şi împreună să facem faţă celor care folosesc energia ca armă", a declarat Volker Raffel, director general al E.ON România.

E.ON România consideră că printre măsurile care vor trebui luate de autorităţi în perioada următoare este absolut necesar să se regăsească un pachet solid de măsuri de eficienţă energetică care să ţintească atenuarea impactului creşterii preţurilor la energie.

Plafonarea preţurilor este o măsură temporară de protejare a consumatorilor, însă trebuie să profităm de această perioadă pentru a ne pregăti pentru anii viitori. Aceasta implică adoptarea unor măsuri de reglementare sau financiare care pot să impulsioneze preocuparea pentru un consum energetic redus şi asigurarea eficienţei energetice. Efectul se va putea vedea în reducerea facturilor individuale la utilităţi, în crearea de locuri de muncă, în stabilizarea preţurilor şi în reducerea poluării.

Studiul a fost efectuat de E.ON pe un eşantion reprezentativ naţional de 1.000 de persoane fizice, cu vârsta peste 18 ani, prin metodologia CATI (Computer Assisted Telephonic Interviews) în luna septembrie a anului 2022. Marja de eroare maximă calculată este de plus/minus 3,1% la un nivel de încredere de 95%.

ANRE: România va ajunge la 30.000 de prosumatori anul acesta. În 2019 erau de 100 de ori mai puțini

România cunoaște o adevărată explozie a micilor producători de energie solară, recunosc chiar autoritățile. Din 2019 și până acum, numărul lor a crescut de aproape 100 de ori.

Câți prosumatori sunt acum în România? Potrivit lui Claudiu Dumbrăveanu, director general al Direcţiei Piaţă Energie în cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), la sfârșitul anului 2019, existau în România doar 303 prosumatori. În 2020 erau 1.650 de prosumatori la sfârșitul anului,

”În 2021 am ajuns la 13.600 de locuri de consum ale prosumatorilor. La sfârșitul lunii august 2022 erau 24.000, la finalul anului preconizăm 30.000 de locuri de consum”, a afirmat Claudiu Dumbrăveanu, la Solar Energy Bucharest Summit.

Citeste si:
Peste 39.000 de reclamații la ANRE privind energia și gazele, în 2022
Peste 39.000 de reclamații la...

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri