Potrivit ANRE, la data de 01.01.2023 erau înregistrați 40.171 prosumatori. Puterea totală instalată la aceștia era de 423 MW – aproximativ 2,25% din toată puterea instalată în România în acest moment.

Practic, numărul prosumatorilor a crescut de aproape 3 ori anul trecut. ANRE estima, în toamna anului trecut, că se va ajunge la 30.000 de prosumatori. Ca termen de comparație, la sfârșitul anului 2019, existau în România doar 303 prosumatori, iar un an mai târziu erau 1.650 de prosumatori la sfârșitul anului.

Sursa: ANRE

În 2023, ANRE a prognozat peste 100.000 de noi prosumatori. Deci, la sfârșitul acestui an, s-ar putea ajunge la un total aproape de 150.000.

Pare mult, dar în Ungaria erau, anul trecut, 10.000 de cereri pe lună – iar autoritățile au decis să oprească racordarea la rețea și să o reia doar când primesc fonduri europene pentru modernizarea sistemului energetic. Polonia, care are cel mai rapid ritm de creștere din Europa, a ajuns la 1,2 milioane, și există deja riscul de congestionare a rețelei.

Dezavantajul, în cazul producătorilor de energie solară, e că atunci când nu produc - de pildă, pentru că e înnorat - acea energie trebuie luată din rețea, trebuie să existe o producție de rezervă. Problema ține de echilibrarea rețelei de energie, procesul prin care producția de energie la orice moment acoperă consumul. Deși pare că nu ar fi ceva complicat, dificultatea din vine faptul că energia este dificil și costisitor de stocat, iar rolul tot mai mare al regenerabilelor introduce un element de volatilitate în sistemul energetic.

Sursa foto: Unsplash