Adrian Goicea, fost președinte al Consiliului de Supraveghere Transelectrica, a înregistrat pe rolul Centrului de Arbitraj de la Viena o cerere prin care solicită companiei compensații de 838.728 lei.

Conform comunicatului transmis de Transelectrica Bursei de Valori București, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice ”informează acționarii și persoanele interesate faptul că domnul Adrian Goicea, fost membru al Consiliului de Supraveghere revocat prin Hotărârea AGA nr.4/2021, a înregistrat pe rolul Centrului de Arbitraj de la Viena cererea de arbitraj ARB-5724, valoarea pretențiilor acestuia fiind de 838.728 lei (principal) reprezentând compensații în baza contractului de mandat încheiat în aplicarea Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor nr. 9/28.09.2020”.

Adrian Goicea a fost revocat din fruntea Consiliului de Supraveghere Transelectrica în iunie 2021, cu peste 80% din voturile acționarilor. Trebuie precizat că acționarul majoritar este statul, prin SGG, deci decizia de revocare a fost luată de fapt de la Guvern.

Cum mandatul lui Goicea mai avea câțiva ani până să expire, el a decis să ceară compensații.

Salariul brut lunar al președintelui Consiliului de Supraveghere Transelectrica era, la acel moment, de 15.532 de lei. Deci, practic, Adrian Goicea solicită 54 de salarii, adică suma datorată pe 4 ani și jumătate.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri