OMV AG a promis investitorilor dividende peste estimări, după rezultate financiare anuale record, iar conducerea a confirmat că ia în considerare vânzarea unor active pe segmentul Explorare şi Producţie (E&P)

Compania energetică austriacă vrea să se concentreze pe domeniul petrochimiei, angajându-se să-şi reducă producţia de petrol şi gaze cu o cincime în acest deceniu şi să ajungă la neutralitate din punct de vedere al emisiilor de carbon până la mijlocul secolului. Aceste angajamente au determinat OMV să exploreze potenţiala vânzare a unei părţi importante a portofoliului de active E&P, care se întinde în Asia, Europa şi Orientul Mijlociu.

"Vom face o revizuire activă a portofoliului. Vrem să ne asigurăm că avem un portofoliu de active E&P optimizat", a afirmat directorul general Alfred Stern, într-un interviu.

Conducerea OMV a propus dividende obişnuite de 2,80 euro pe acţiune, în creştere cu 22% faţă de anul precedent. În plus, au fost propuse dividende speciale, de 2,25 euro, depăşind previziunile analiştilor.

Anul acesta, acţiunile OMV au scăzut cu aproximativ 5% la Bursa de la Viena, capitalizarea bursieră a companiei situându-se la aproximativ 14,9 miliarde euro.

Separat, într-un comunicat al grupului energetic austriac, se arată că în trimestrul patru din 2022, profitul operaţional înainte de dobânzi şi impozitare şi ajustat cu elemente speciale (Clean CCS) al OMV a urcat la 2,101 miliarde euro, de la 2,001 miliarde euro în perioada similară din 2021, datorită performanţei mai bune pe segmentele Rafinare şi Marketing, precum şi Explorare şi Producţie.

Sursa foto: OMV Aktiengesellschaft

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri