7 Februarie 2023

OMV Petrom: În 2023 vom fi cel mai mare investitor în România, cu 6 miliarde de lei



Cea mai mare companie de energie din sud-estul Europei își propune un nivel-record de investiții în România pentru acest an, a afirmat Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom.

”În 2023 vrem să investim 6 miliarde de lei în România, vom fi cel mai mare investitor”, a declarat Franck Neel la Energy Week Black Sea 2023, comentând cifrele OMV Petrom, care a obținut un profit-record în anul care a trecut.

În 2022, investițiile companiei în România au fost în jurul a 4 miliarde de lei.

De asemenea, OMV Petrom va investi în Bulgaria și Georgia, pentru a identifica noi zăcăminte de gaze, a precizat Neel. În ce privește energiile regenerabile, compania își propune ca până în 2030 să ajungă la o putere solară instalată de 1GW (incluzând parteneriatele), dar și să dezvolte proiecte eoliene în regiune.

”Vrem să ajungem la net zero în 2050 și să conducem tranziția energetică în România”, a conchis Franck Neel.



Citeste si