13 Aprilie 2023

De unde mai putem comanda mâncare de Paște pe ultima sută de metri



Deși comenzile pentru mâncare de Paște s-au încheiat deja, în cea mai mare parte, mai rămân, totuși, unii livratori care mai preiau, încă, comenzi, pentru zilele de Paște.

Mâncare de Paște de la Garden8

Astfel, Garden8 anunță faptul că mai poate prelua comenzi din meniul tradițional de Paște chiar și până pe data de 15 aprilie, dimineața, dar asta numai în funcție de preparatele care vor fi disponibile pe stoc.

În meniul tradițional de Paște, Garden8 oferă, printre altele, drob de miel (600 grame, 69,90 lei), borș de miel (2,4 litri, 89,90 lei), pulpă de miel la cuptor (1 kilogram, 159,90 lei) și pască tradițională cu brânză dulce (1 kilogram, 82,90 lei).

Mâncare de post de la Tastybox

De asemenea, Tastybox mai acceptă plasarea de comenzi cel târziu până pe data de 14 aprilie, până spre finalul zilei, la ora 19.00.

Restaurantul are anumite preparate de post pentru cei care respectă tradiția Paștelui, printre acestea regăsindu-se zacusca tradițională (250 grame, 13 lei), salată de vinete cu pâine prăjită (200 grame, 20 lei) sau supa cremă a zilei (18 lei).

Mâncare de Paște de la Graffiti Urban Food

Graffiti Urban Food primește de asemenea comenzi pentru această perioadă inclusiv pe data de 14 aprilie, acestea urmând să fie livrate ziua următoare, pe 15 aprilie.

La Graffiti Urban Food găsim pachetul complet masă de Paște, ce conține ouă roșii (10 bucăți), drob de pui (1 kilogram), chifteluțe (1 kilogram), sarmale (1,5 kilograme) și un cozonac, toate acestea la prețul de 250 de lei.

Mâncare de Paște de la Bucate pe roate

Nu în ultimul rând, Bucate pe roate mai primește comenzi pe ultima sută de metri, dar numai pentru meniul de Paște.

Reprezentanții serviciului de catering au arătat de altfel pentru wal-street.ro că acestea vor fi efectuate și pe data de 14 aprilie, dar numai în limita stocului disponibil, gradul de încărcare pentru această zi fiind în acest moment la 95%.

Din produsele oferite de Bucate pe roate pentru această perioadă amintim tava cu drob de miel (800 de grame, 108 lei), tava cu drob de pui (800 de grame, 90 lei) și oala cu ciorbă de miel (2 litri, 99 lei).



Citeste si