Infuzie puternică de capital în extinderea La Cocoș. Însăși BERD împreună cu alt fond de investiții mizează pe retailerul local

Sursǎ foto: La Cocos

Infuzie puternică de capital în extinderea La Cocoș. Însăși BERD împreună cu alt fond de investiții mizează pe retailerul local

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), CEECAT Capital, un fond regional de private equity și Morphosis Capital Fund II, un fond de capital de creștere axat pe dezvoltarea și transformarea IMM-urilor locale în jucători regionali, anunță semnarea acordului prin care devin acționarul majoritar în cadrul retailer-ului local, La Cocoș, deținut de antreprenorii români, Iulian și Gianina Nica.

Parteneriatul vizează expansiunea accelerată a amprentei La Cocoș pe teritoriul României.

„După aproape un deceniu de activitate, am realizat că pentru a ne dezvolta la nivel național, avem nevoie de investiții semnificative, fără de care extinderea ar putea dura peste 15 ani. Ca Fondator al lanțului La Cocoș, pot spune că această tranzacție ne oferă resursele financiare și expertiza necesare pentru a extinde rapid rețeaua cu un număr de locații format din două cifre în următorii patru ani. Obiectivul nostru comun este să consolidăm poziția noastră de lider pe piața de retail alimentar din România. (...) În proiectele de anvergură, partenerii puternici sunt esențiali pentru a completa resursele financiare și a maximiza eficiența. Sper ca toți cei 720 de colegi, fie că sunt alături de noi de la început sau s-au alăturat pe parcurs, să vadă în acest parteneriat o oportunitate de creștere și de consolidare. (...)”, a declarat Iulian Nica, Fondator și CEO La Cocoș.

Fondat în 2014, La Cocoș este un retailer românesc de tip discount, care operează în prezent trei locații în Ploiești și București.

Cu un model de afaceri bazat pe oferirea unui sortiment de produse la prețuri mici, La Cocoș a înregistrat o creștere anuală de 24% a vânzărilor între 2018 și 2022. În 2023, compania a înregistrat venituri de 200 de milioane de euro.

La Cocoș se adresează atât clienților B2C, cât și micilor afaceri B2B, oferind un sortiment de produse de larg consum, inclusiv branduri de top.

Modelul de business al companiei La Cocoș se bazează pe costuri operaționale reduse, ceea ce îi permite să ofere prețuri mici, fiind cunoscut pentru poziționarea strategică a magazinelor în zone periferice, lucru care îi permite să maximizeze eficiența operațională.

"Retailul alimentar este una dintre cele mai active sectoare de interes pentru BERD, iar această investiție reprezintă o oportunitate excelentă pentru Bancă de a sprijini scalarea unui model de afaceri inovator de retail pe o piață atractivă precum România.”, a declarat Tamas Nagy, Co-Head of EBRD Private Equity.

BERD este o bancă multilaterală care promovează dezvoltarea sectorului privat și inițiativa antreprenorială în 36 de economii de pe trei continente, până în prezent banca investind peste 11 miliarde de euro în 547 de proiecte în România.

În același timp, Morphosis Capital contribuie cu palmaresul său în dezvoltarea afacerilor românești, iar CEECAT Capital aduce experiența regională acumulată în extinderea rețelelor de retail, cum ar fi GOMEX în Serbia.

Personalizate pentru tine