Retailul din România, deși în creștere constantă în ultimii ani, a navigat totuși ape agitate, de la fluctuația aproape constantă a inflației și până la noile taxe introduse de guvern. În acest context, Pepco, unul dintre cei mai mari discounteri fashion din România, a găsit propriile soluții pentru a ieși cu bine din această perioadă tulbure. Mai mult, a găsit resurse de creștere, drept dovadă stând planurile de expansiune pe care le are pentru acest an.
Cât privește performanța realizată deja până la acest moment în 2024, Directorul Regional al companiei, Anca Radu, a explicat pentru wall-street.ro faptul că pentru Pepco, anul în curs a adus un progres foarte solid, strategia companiei fiind de a se concentra pe piețele din CEE (Europa Centrală și de Est, n.r.), dintre care România reprezintă una dintre piețele majore, fiind a doua piață ca mărime pentru Pepco ca grup.
Clienți mai atenți cu cheltuielile
De asemenea, aceasta a adăugat faptul că a existat o preocupare majoră pe stabilitatea grupului în CEE, mai precis pe rezultate foarte bune obținute în CEE și o recâștigare a stabilității businessului în această zonă.
Directorul Regional Pepco a precizat de asemenea că a existat un progres important și la nivel de marjă, ceea ce ajută mult compania ca profitabilitate și înseamnă că, per total, deci din punct de vedere al rezultatelor, compania înregistrează un progres foarte bun în anul 2024.
Pe de altă parte, adaugă Anca Radu, asta a fost și strategia grupului pentru anul acesta, mai precis să stabilizeze și să maximizeze profitul în piețele core, adică piețele din CEE.
Ca provocări, în continuare e un mediu destul de volatil, în special pe lanțul de aprovizionare. Este binecunoscut faptul că din cauza crizei din Marea Roșie majoritatea companiilor au înregistrat perturbări pe lanțurile de aprovizionare, asta a fost una dintre marile provocări pe care le-am avut. Și, bineînțeles, rămâne mediul inflaționist, care pe de o parte pune presiune pe costurile companiei, și deci și pe profit, iar pe de alta pe portofelul consumatorului.
Anca Radu, Director Regional Pepco
Cât privește comportamentul de achiziție al consumatorilor, Directorul Regional Pepco spune că este vizibil faptul că aceștia sunt mult mai responsabili și își fac alegerile mult mai conștiincios.
Totodată, ea mai adaugă un amănunt important și anume că contează foarte mult pentru clienții Pepco să primească valoare în schimbul a ceea ce plătesc, din moment ce "nu mai suntem în perioada în care ne doream ceva și puteam să ne cumpărăm imediat".
Planurile Pepco și tendințele din retail
Anca Radu s-a referit de asemenea și la politica de prețuri a companiei, spunând că Pepco a hotărât să reinvestească în preț parte din marja pe care a reușit s-o stabilizeze și recupereze ca urmare a situațiilor din ultimii ani de pe piață.
Această strategie, prin urmare, spune Directorul Regional Pepco, îi va permite companiei să le ofere prețuri chiar mai mici clienților săi începând cu sezonul de toamnă/iarnă 2024, un lucru care se va vedea inclusiv pe tot parcursul anului viitor.
În România dorim să continuăm planul de expansiune pe care îl avem, prin urmare probabil că vom mai deschide undeva în jur de 20 de magazine, poate exista o variație de plus minus unul două magazine. Până în decembrie probabil că vom avea în România undeva în jur de 478-480 de magazine. În același timp, pentru noi urmează două mari perioade de vânzări foarte importante, una este back to school și cealaltă Crăciunul.
Anca Radu, Director Regional Pepco
Anca Radu s-a referit de asemenea și la tendințele din sectorul de retail, una dintre cele mai clare, conform ei, fiind preocuparea clienților pentru zona de discount, lucru care este vizibil nu doar în zona de îmbrăcăminte, ci și în zona de FMCG, din moment ce, adaugă ea, clienții sunt sub presiune și trebuie să facă alegeri înțelepte pentru casa și pentru familia lor.
Cât despre suportul pe care tehnologia îl oferă businessului, ea spune că este o altă tendință importantă, din moment ce tot ce mai mulți retaileri apelează la tehnologie sub diferite forme, fie că este vorba despre comunicare cu clienții, unde vorbim de zoba de digital, dar în același timp și despre sistemele din interiorul companiilor, care pot face previziuni mai bune, pot gestiona stocurile mai bine etc.
Iar o a treia tendință este partea de convenience, fie că este magazin din apropiere, fie că este online. Clienții ne arată în ultima perioadă foarte clar faptul că doresc să aibă o experiență de cumpărături foarte plăcută și foarte scurtă. Ușurința de a face cumpărături este foarte importantă la momentul actual pentru clienți. De aici și strategia noastră de a deschide magazine foarte aproape de clienții noștri, iar în România deja deschidem magazine în orașe de sub 10.000 de locuitori, ba chiar și în orașe de sub 5.000 de locuitori.
Anca Radu, Director Regional Pepco
Totodată, Directorul Regional Pepco a mai explicat faptul că, la acest moment, serviciile companiei țintesc în special zona de convenience și mai puțin cea de online, unde nu operează deocamdată, concentrându-se în schimb pe așa-numita zonă de brick&mortar, cu o prezență foarte aproape de clienții săi prin rețeaua de magazine pe care o deține Pepco.
Ce face un leader să fie leader?
Directorul Regional Pepco s-a referit de asemenea și la aspectele ce țin de poziția pe care o are, explicând faptul că pentru ca un executiv să fie perceput drept leader de echipa sa, trebuie să existe viziune și înțelegerea segmentului de business în care lucrează.
Iar după aceea, Anca Radu afirmă că, în opinia sa, mai sunt câteva trăsături de personalitate importante, mai precis dorința de dezvoltare și învățare continue, la care adaugă ambiția și hărnicia și, în plus, mai spune ea, este nevoie la momentul actual și de niște calități umane, cum ar fi empatia și integritatea.
Chiar și atunci când avem leaderi extraordinar de vizionari, dacă le lipsesc empatia și integritatea nu reușesc întotdeauna să obțină rezultate, pentru că acum echipele deja lucrează într-o cu totul altă dinamică, prin urmare pentru a reuși să creștem engagementul echipelor este nevoie și de aceste calități.
Anca Radu, Director Regional Pepco
Nu în ultimul rând, Directorul Regional Pepco s-a referit și la spectrul unei posibile crize financiare, în privința căreia afirmă că semnalele sunt foarte diferite.
Astfel, explică ea, pe de o parte există semnale destul de pozitive în ce privește evoluția economiei României, dar pe de alta există semnale că la nivel internațional ar putea urma iarăși o criză financiară.
Ceea ce este cert, concluzionează Anca Radu, este faptul că inflația va rămâne o constantă și pentru anul viitor, iar atunci când avem parte de inflație consumatorii resimt presiunile în special asupra buzunarului lor.