Magazinele retailerului german Kaufland România vor avea un program special cu ocazia Sărbătorilor Pascale, la fel ca în fiecare an. Iată cum arată programul de funcționare al magazinelor din întreaga țară, de Paște.
Program Kaufland Paște 2025: Când vor fi deschise magazinele
Anul acesta, de Paște, rețeaua Kaufland România va funcționa după următorul program:
- În perioada 14-18 aprilie, hipermarketurile vor avea un program prelungit, cu ora deschiderii cuprinsă între 06:30 și 07:00, în funcție de magazin, iar ora închiderii între 21:30 și 23:00.
- Sâmbătă, 19 aprilie, majoritatea magazinelor vor avea un program de funcționare mai scurt, care începe între 06:30 și 07:00 și se încheie între orele 17:00 și 19:00. Excepție face Kaufland Sibiu Mall, care va deschide la ora 08:00.
- În prima zi de Paște, duminică, 20 aprilie, toate magazinele Kaufland vor fi închise.
- În a doua zi de Paște, luni, 21 aprilie, magazinele vor avea program scurt: deschiderea va fi la ora 09:00. Ora închiderii va varia, în funcție de magazin, în intervalul 16:00 și 18:00. De asemenea, magazinul din incinta Promenada Mall Sibiu va fi deschis între orele 10:00 și 22:00.
Clienții Kaufland România au posibilitatea de a comanda online produse cu livrare la domiciliu, de pe platformele Glovo și Tazz by eMAG.
Kaufland vrea să deschidă 10 magazine noi în 2025
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.550 de magazine în 8 țări, peste 155.000 de angajați și o rețea de 191 de magazine în România. Compania vrea să depășească pragul de 200 de magazine pe plan local în acest an, ceea ce presupune deschiderea a 10 magazine noi și angajarea a cel puțin 1.000 de persoane doar pentru aceste noi unități.
Prezentă la conferința HR 2.0 - Innovation & Inspiration in HR organizată de wall-street.ro, Estera Anghelescu, directorul de recrutare și employer branding în cadrul Kaufland, a confirmat o parte dintre planurile de angajare ale retailerului, care include angajarea de personal nou atât în noile magazine pe care compania vrea să le deschidă în România în acest an, dar și alte angajări suplimentare.
„Vom continua să ne dezvoltăm și să angajăm și în acest an. Anul trecut am avut undeva la 99.000 de candidați și am angajat peste 6.000 dintre ei. Anul acesta ne pregătim să aducem noi colegi în echipă”, a declarat, în cadrul conferinței Estera Anghelescu.