1 Aprilie 2008

Concurenta a autorizat preluarea Bere Mures de catre Heineken

Consiliul Concurentei a autorizat operatiunea de concentrare economica realizata de catre Brau Union AG Austria prin preluarea controlului unic, direct, asupra SC Bere Mures SA Ungheni, informeaza autoritatea.

In urma analizei, autoritatea de concurenta a constatat ca, desi operatiunea notificata cade sub incidenta legii, nu exista indoieli serioase privind compatibilitatea acesteia cu un mediu concurential normal pe pietele relevante identificate.

Conform comunicatului, pe piata romaneasca a berii aceasta operatiune de concentrare economica conduce la suprapuneri pe orizontala in ceea ce priveste activitatile partilor implicate.

Autoritatea romana de concurenta a analizat operatiunea de concentrare economica prin prisma cotelor de piata a societatilor implicate si a concurentilor, a lipsei bariererelor la intrarea pe piata, a evolutiei pietei berii si a investitiilor in cresterea capacitatilor de productie realizate de concurenti.

Consiliul Concurentei (CC) a constatat ca efectele acestei concentrari economice asupra mediului concurential nu sunt semnificative si ca aceasta preluare nu conduce la crearea sau consolidarea unei pozitii dominante pe piata romaneasca a berii.

Totodata, pe piata relevanta a apei minerale din Romania, este prezent doar agentul economic achizitionat, Bere Mures, cu o cota de piata nesemnificativa.

"Avand in vedere aceasta cota de piata, prezenta a numerosi concurenti si faptul ca structura acestei piete nu se modifica in urma concentrarii economice, Consiliul Concurentei a apreciat ca operatiunea notificata nu ridica probleme de concurenta pe piata apei minerale din tara noastra", precizeaza reprezentantii CC.

Brau Union face parte din grupul Heineken, grup activ pe plan international in productia, comercializarea si distributia berii si a altor bauturi alcoolice.

Producatorul olandez de bere Heineken NV a anuntat la sfarsitul lunii februarie ca va cumpara compania romaneasca Bere Mures si ca aceasta tranzactie ii va majora cota de piata in Romania la 31%.

Heineken, care nu a oferit detalii legate de valoarea tranzactiei, a anuntat intr-un comunicat ca noua achizitie va avea efecte asupra rezultatelor grupului incepand cu 2009 si asupra valorii acestuia din 2012. Heineken va finanta achizitia din rezervele de lichiditate existente in prezent.

Bere Mures are o capacitate de productie de 1,6 milioane hectolitri, potrivit Heineken.

Anuntul Heineken, unul din cei mai mari producatori de bere pe plan mondial, vine sa confirme interesul companiei pentru piata romaneasca a berii, care a ajuns anul trecut la 19,4 milioane de hectolitri, in crestere cu 9,6% fata de 2006.



Citeste si