5 Iunie 2008

Producatorul de carne Medeus, afaceri in crestere cu 25% in 2008

Producatorul si distribuitorul de produse din carne, Medeus, estimeaza, pentru 2008, o cifra de afaceri de 25 milioane euro, in crestere cu 25% fata de cifra de afaceri consolidata de 20 milioane euro inregistrata anul trecut, a declarat directorul comercial al companiei, Alina Marcu, citat de NewsIn.

Compania detine doua fabrici, una langa Ploiesti si alta in Bucuresti, insa cea din Capitala va fi relocata in comuna Chitila.

"Facem o fabrica in comuna Chitila, care va avea o productie de 40 de tone pe zi. Aici vom produce preparate fierte si afumate. Investitia este de 5,5 milioane de euro, doua milioane fiind fonduri SAPARD iar restul bani proprii sau credite. In luna noiembrie ne vom muta aici pentru ca peste cativa ani vor interveni niste norme care nu ne vor mai premite sa functionam in Capitala", a declarat Alina Marcu in cadrul expozitiei IndAgra.

Potrivit acesteia, terenul, de circa15.600 mp, ocupat in prezent de fabrica din Bucuresti, va fi destinat domeniului real estate, insa compania nu a hotarat daca il va vinde unor investitori sau va intra in aceasta afacere.

Medeus & CO Prodimpex a fost infiintata in 1992 si are un capital integral romanesc. In prezent, compania produce si comercializeaza 120 de produse preparate din carne, structurate pe categorii: parizere, salamuri, cremwursti si carnati, specialitati, produse sezoniere, produse vegetale. Productia si comercializarea de specialitati, sunculita taraneasca, salam de Sibiu, kaiser taranesc etc, reprezinta 70% din totalul vanzarilor.



Citeste si