19 Noiembrie 2009

Francezii de la Tokheim intra in Romania prin preluarea falimentarei Rohe



Producatorul si furnizorul de servicii pentru distribuitoare de carburanti si echipamente Tokheim, cu afaceri globale de peste 500 de milioane de euro, a cumparat cinci dintre filialele grupului Rohe din Romania, Bulgaria, Serbia, Lituania si Letonia.
Odata cu achizitia Rohe, compania franceza isi face intrarea pe piata autohtona, pana acum produsele si serviciile sale fiind distribuite de parteneri romani.

Dupa ce in martie 2009 a avut loc falimentul societatii austriece Rohe, furnizor de servicii de intretinere pentru statii de alimentare cu carburanti, numeroase companii internationale rivale au incercat sa achizitioneze filialele sale din 19 tari, in special in Europa Centrala, de Est si de Sud-Est.

In cateva luni, Tokheim a finalizat achizitionarea celor mai importante filiale ale Grupului Rohe din Romania, Bulgaria, Serbia, Lituania si Letonia. Celelalte filialele au fost cumparate de alte societati sau urmeaza sa fie lichidate, se precizeaza intr-un comunicat de presa transmis de firma de avocatura Wolf Theiss.

„Am asistat societatea Tokheim in negocierile complexe care s-au desfasurat pe parcursul a catorva luni. Acestea au fost intarziate din cauza faptului ca asociatii Rohe inclinau catre o incheiere obligatorie a conturilor, solutie initial preferata atat de reprezentantul lichidatorul, cat si de reprezentantul creditorilor. In cele din urma, am reusit sa ii convingem sa opteze pentru o vanzare, atingand in felul acesta obiectivul clientului nostru", a declarat Christian Hoenig (foto), partener in cadrul Wolf Theiss, responsabil pentru finalizarea tranzactiei.

Din partea biroului din Romania au coordonat achizitia transfrontaliera Laura Struc, avocat Wolf Theiss Romania si Gabriel Klarsfeld, Partener Wolf Theiss Romania, au mai precizat reprezentantii firmei de avocatura.

Fondata in 1957, Wolf Theiss este una dintre firmele de avocatura de top din Europa Centrala si de Est fiind specializata in drept comercial. In cele 12 birouri Wolf Theiss din Albania, Austria, Bosnia si Hertegovina, Bulgaria, Croatia, Republica Ceha, Ungaria, Romania, Serbia, Slovacia, Slovenia si Ucraina, activeaza peste 320 de avocati, care acorda consultanta unui numar mare de societati industriale, comerciale si de servicii locale si internationale, precum banci si societati de asigurare.




Citeste si