14 Februarie 2011
Top manageri On The Move, in ultima saptamana
Vezi care au fost cele mai importante miscari la nivel de top management in companiile din Romania in ultima saptamana.
Seful hotelului Radisson Blu din Capitala, promovat in regiune
In noua sa pozitie, pe langa hotelul Radisson Blu din Bucuresti, pe care il conduce de doi ani, Yildirimlar va administra cinci hoteluri din regiune: Radisson Blu Alcron Hotel, Praga, Cehia, Radisson Blu Carlton Hotel, Bratislava si Park Inn Hotel Danube, Bratislava, Slovacia, Radisson Blu Grand Hotel, Sofia si Park Inn Sofia, Bulgaria, insumand peste 1600 de camere.
Sony numeste un nou manager la conducerea filialei locale
Nakashima este numit la conducerea reprezentantei Sony pe piata locala la aproximativ doi ani de la inceputul mandatului lui Ishikawa.
“Sunt increzator ca Romania are un potential sporit pentru cresterea operatiunilor Sony locale, piata in care ne propunem ca obiectiv pe termen mediu sa devenim brandul numarul 1 in preferintele romanilor pentru electronicele de larg consum. Romania este o tara de principal interes pentru Sony in regiune si avem speranta ca 2011 va reprezenta un an prielnic pentru piata de IT&C locala”, declara Nakashima.
Tomohiro Nakashima, in prezent Country Head Eastern Balkans & Romania, Sony Central and Southeast Europe, si-a inceput cariera in cadrul companiei in urma cu 14 ani.
E oficial: Rozaura Stanescu este noul director al BRD Pensii Private
Wall-Street.ro a scris in decembrie anul trecut despre numirea managerului la sefia BRD Pensii.
Anterior, Stanescu a ocupat pozitia de director executiv delegat al Directiei Strategie si Marketing din cadrul BRD-Groupe Societe Generale.
BRD Pensii Private activeaza atat pe piata pensiilor private obligatorii (Pilonul II) - 145.109 participanti si active de 111,67 milioane de lei, cat si pe segmentul pensiilor facultative (Pilonul III) - 2.328 participanti si active de 3,54 milioane de lei.
Forza Rossa are un nou director de marketing
Lucian Sonea are dubla cetatenie (romana - franceza) si are experienta in marketing si in industria auto.
Sotii Camelia si Ion Bazac (fost ministru al Sanatatii) controleaza dealerul Ferrari, prin Forza Rossa Holding, firma inregistrata in Cipru (86,3%). Celalalt actionar al Forza Rossa, cu o detinere de 13,6%, este un cetatean italian, Leo Taroni.
Radu Enache isi consolideaza echipa de marketing la Continental Hotels
Roxana Paun (foto) lucreaza de zece ani in companie si ocupa un post nou creat. In perioada petrecuta in cadrul lantului hotelier, ea a detinut functiile de assistant marketing, public relation & events coordinator, marketing coordinator, internal communication coordinator si brand manager. A absolvit Universitatea Romano – Americana din Bucuresti, in 1999.
De asemenea, Elena Radulescu, 33 de ani, a fost numita in septembrie in functia de sales & marketing director, post nou creat in cadrul companiei. Anterior, ea a lucrat in Abu Dhabi pentru grupul hotelier Rezidor (care detine hotelul Radisson Blu), in perioada aprilie 2009 – iunie 2009.