Jumatate dintre romani considera ca masurile luate de Guvern pentru a preintampina criza economica au fost mai degraba gresite, in timp ce doar 7% afirma ca masurile guvernamentale au fost mai degrabe bune, arata o analiza realizata de Fundatia Soros Romania in cadrul programului Studii Electorale Romanesti, realizat in noiembrie 2011.
Potrivit studiului, 23% dintre romani spun ca Executivul condus de Emil Boc a luat si masuri bune si masuri gresite, iar 10% indica faptul ca nu a fost luata nicio actiune de catre Guvern.

Peste 90% dintre roamani considera ca tara a fost afectata in mare sau foarte mare masura de criza economica, insa doar 7% dintre acestia au multa sau foarte multa incredere ca actualul cabinet este capabil sa administreze statul pe timp de recesiune.

De altfel, 37% dintre respondenti nu au deloc incredere in Guvern, iar 51% au putina si foarte putina incredere.

Totodata, jumatate dintre romani sunt de parere ca actuala criza va dura mai mult de trei ani, 23% vad un final al crizei in cel mult trei ani si numai 6% se asteapta la un final al crizei in mai putin de un an.

Conform studiului, 65% din respondenti se declara afectati direct de una sau mai multe dintre cele patru probleme specifice crizei economice – pierderea locului de munca, somajul sau concediul fortat pentru o anumite perioada de timp, scaderea veniturilor, pierderea partiala sau totala a investitiilor.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri