Romgaz are un director general interimar, dupa ancheta deschisa de DIICOT

Directorul de furnizare din Romgaz Medias, Dumitru Chisalita, a fost numit director general interimar al producatorului de gaze, in locul lui Marcel Piteiu, cercetat intr-un dosar in care este acuzat de complot si subminarea economiei nationale, au declarat pentru Mediafax surse din MECMA

Fostul director general al Romgaz, Marcel Piteiu, a fost suspendat din functie la cerere, in luna ianuarie, pe perioada cercetarilor efectuate de DIICOT in dosarul in care este acuzat de subminarea economiei nationale si complot.

La acea data Ministerul Economiei, actionarul majoritar al Romgaz, a aratat ca producatorul de gaze va fi condus de un sef interimar, dar nu a indicat persoana care va prelua functia.

Piteiu face parte dintr-un grup de 40 de persoane pentru care procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) au inceput urmarirea penala pentru complot si subminarea economiei nationale.

Pe langa Piteiu, mai sunt cercetati omul de afaceri Ioan Niculae, patronul grupului InterAgro, fosti secretari de stat in Ministerul Economiei, si un vicepresedinte al Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei.

Activitatea persoanelor cercetate in acest dosar a fost monitorizata de ofiterii Serviciului Roman de Informatii (SRI), care au sesizat DIICOT cu privire la faptul ca la nivelul Romgaz Medias, Ministerului Economiei si a grupului InterAgro Bucuresti, s-a constituit, incepand cu anul 2005, o grupare infractionala care "actioneaza in mod concertat in vederea pagubirii financiare a societatii nationale, punand astfel in pericol sistemul energetic national pe segmentul gazelor naturale".

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Setari Cookie-uri