Guvernul va continua si in urmatorii ani sa reduca numarul de salariati in sectorul public, prin angajarea unei singure persoane la sapte posturi vacantate, sistem care va fi insa aplicat cu mai multa flexibilitate pentru ca blocajele generate de lipsa de personal sa fie eliminate.

Angajamentul de a continua politica de inghetare a anagjarilor in sistemul public, cu mici exceptii, a fost introdus in Programul de convergenta pentru perioada 2012-2015, la capitolul "Obiectivele pe termen mediu".

"Desi nu se mai intrevad masuri de austeritate de genul celor aplicate in 2010, pe partea de cheltuieli se va mentine o abordare prudenta tocmai pentru a consolida trendul sustenabil al finantelor publice. Reducerea numarului de angajati in sectorul public va continua prin politica de inlocuire a unui singur anagajat din 7 care parasesc sistemul; aceasta politica va fi insa aplicata cu mai multa flexibilitate, pentru a se elimina blocajele determinate de lipsa de personal", se arata in documentul aprobat, miercuri, de Guvern si obtinut de Mediafax.

Restructurarea cheltuielilor publice se va baza si pe reforma sistemului sanitar, prin adoptarea, pana la finele acestui an, a unei noi legi cadru care va reduce sfera de cuprindere a pachetului de servicii publice, acesta urmand sa se bazeze mai mult pe suportarea comuna a costurilor si asigurarea privata suplimentara, va permite elaborarea unei liste "negative" de servicii sanitare si medicamente, cu modificari privind medicamentele decontate si reducerea perioadelor de spitalizare.

In 2009, Guvernul a decis prin ordonanta de urgenta, in urma negocierilor cu FMI, sa suspende ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din administratie si sa permita angajarea unui singur functionar la sapte posturi vacantate, exceptii fiind acceptate doar pentru functiile de conducere, inalti functionari si administratii subdimensionate.

Decizia a fost mentinuta atat in 2010, cat si in 2011, iar strategia fiscal-bugetara a Guvernului prevede ca politica de blocare a angajarilor in sistemul public, prin ocuparea unui singur post din sapte vacantate, va fi mentinuta si in acest an.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri