Dilema dupa alegeri: vom vedea o rezistenta fata de reformele structurale si privatizari?

Rezultatul alegerilor ar putea conduce la un proces mai eficient de luare a deciziilor, dar si la o oarecare rezistenta fata de reformele structurale si privatizari, precum si la situatia ca Guvernul sa ia hotarari importante fara o consultare larga, afirma Matteo Napolitano, analist Fitch.

Majoritatea solida in Parlament a unui nou guvern ar putea avea si efectul advers ca executivul sa se simta indreptatit sa ia decizii importante fara o consultare mai larga.

"Principalul avantaj este ca procesul de luare a deciziilor ar trebui sa fie mai eficient, insa pe de alta parte, un guvern cu o majoritate ampla (de doua treimi) ar putea considera ca are libertatea de a lua decizii cu impact major fara o consultare larga", a declarat Napolitano pentru Mediafax.

Noul guvern se va concentra, probabil pe reforme structurale, care vor avea un rol central intr-un alt acord cu FMI, afirma analistul agentiei de evaluare financiara Fitch.

Rezultatul alegerilor ar putea conduce, totusi, la o anumita rezistenta fata de reforme si privatizari, dar Fitch se asteapta sa existe suficient consens politic pentru aprobarea acestora.

"Anticipam o oarecare rezistenta la reforme structurale, restructurari ale companiilor de stat si privatizari, dar in final ne asteptam sa existe suficient consens politic in randul clasei politice pentru adoptarea acestora", a declarat Napolitano.
Intrucat rezultatul alegerilor este in linie cu asteptarile, Fitch nu anticipeaza la un impact major asupra cursului de schimb al leului in raport cu euro.

"Ne asteptam ca leul sa se aprecieze usor fata de euro anul urmator", a spus analistul.

Potrivit Biroului Electoral Central, dupa numararea voturilor din aproape 96% din sectii, USL a castigat aproximativ 60% din voturi.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Setari Cookie-uri