Bucurestiul si judetele Arges, Timis, Arad si Brasov au asigurat aproape jumatate (47,3%) din totalul exporturilor Romaniei in prima jumatate a anului, de 23,71 miliarde euro, in timp ce Giurgiu si Gorj au cumulat doar 0,29%, cu livrari in afara tarii de 68,38 milioane euro.

Capitala se afla in fruntea topului, cu exporturi de 4,45 miliarde euro in primul semestru, in crestere cu 19,22% fata de aceeasi perioada a anului trecut, dinamica fiind superioara celei din intervalul corespunzator din 2012 comparativ cu 2011, de 5,3%, reiese din datele Ministerului Economiei, scrie Mediafax.

Exporturile realizate de companiile din Bucuresti au reprezentat 18,8% din total. Romania a exportat in prima jumatate a anului produse in valoare de 23,71 miliarde euro, cu 5,92% mai mult fata de perioada similara din 2012.

Cele mai solicitate produse la export din Bucuresti au fost masinile si aparatele, echipamentele electrice si componente ale acestora (28,5%), produsele industriei chimice (15,1%), metalele comune (9,8%) si produsele minerale (9,6%).

Judetul Arges ocupa locul al doilea in clasament, cu exporturi de 2,6 miliarde euro (10,97% din total), in urcare cu 12,38%, fiind impulsionate de vanzarile Dacia in strainatate. Vehiculele, aeronavele, vasele si echipamentele auxiliare de transport au reprezentat 67,5% din exporturile judetului.

Urmatoarele pozitii au fost adjudecate de judetele Timis, cu 1,85 miliarde euro (7,84% din total), cu 11% mai mici, Arad - 1,17 miliarde euro (4,94% din total), in crestere cu 5,6%, si Brasov - 1,12 miliarde euro (4,75%), cu 12,6% mai mult. Judetul Constanta a exportat bunuri in valoare de 1,03 miliarde euro (4,36%), in scadere cu 15%, Sibiu - 1 miliard euro (4,22% din total, 8,2% crestere), Bihor - 918,9 milioane euro (3,88% pondere, in scadere cu 11,8%), Dolj - 774,4 milioane euro (3,27% pondere, in crestere de cinci ori) si Ilfov - 718,4 milioane euro (3% pondere, in crestere cu 7,1%).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri