ANAF are suspiciuni de evaziune fiscala in aproape 90% din cazurile analizate in primul esantion de verificari efectuate in cadrul operatiunii Apollo, prin care agentia vrea sa combata fenomenul emiterii si utilizarii de facturi false de catre firme. Directia antifrauda a ANAF a identificat deja firmele implicate in acest fenomen, iar operatiunea Apollo, de verificare a acestora, se desfasoara pe termen nelimitat.

In cadrul operatiunii Apollo, in urma verificarii documentelor transmise de contribuabilii aflati in primul esantion analizat, au fost identificate o serie de aspecte care confirma analizele de risc.

Astfel:

  1. Nu toate societatile au pus la dispozitie toate documentele solicitate (exemplu: nu au transmis toti furnizorii, unele au transmis doar note de receptie, unele au transmis facturi numai pentru o anumita perioada etc.);
  2. Majoritatea facturilor sunt emise pentru produse a caror valoare (inclusiv TVA) este mai mica de 5.000 lei si sunt achitate in numerar (intre 4.800 – 5.000 lei);
  3. Nu se respecta cronologia/ordinea eliberarii facturilor;
  4. Facturile/chitantele nu au completate in totalitate informatiile obligatorii;
  5. Acelasi mod de completare a facturilor si acelasi scris pe facturi ce sunt emise de furnizori diferiti;
  6. Sunt situatii in care unele societati inregistreaza facturi cu sume semnificative pentru care nu a fost prezentata dovada platii si pentru care a fost exercitat dreptul de deducere a TVA. Exemple:
    • N.S.F.S.P. SRL figureaza cu o factura in valoare de 442.432 lei emisa in data de 05.09.2012 si inregistrata in 31.12.2012, aceasta figurand in soldul aferent furnizorului.
    • M.C. 2013 SRL figureaza cu 5 facturi inregistrate, emise de D.C. SRL in valoare totala de 797.141,04 lei, cu mentiunea ca facturile se vor plati prin OP (ordin de plata), dar in adresa de insotire a facturilor este specificat faptul ca facturile nu au fost achitate. Pentru aceste facturi, TVA aferenta a fost dedusa;
  7. S-a constatat modificarea datei chitantelor emise, suspiciunea rezonabila fiind ca s-a urmarit incadrarea in limita unui plafon zilnic de 5.000 lei conform reglementarilor referitoare la tranzactiile in numerar;
  8. Neconcordanta intre obiectul de activitate al societatii care a emis factura si produsele ce sunt cuprinse in facturi. Exista societati care figureaza ca au livrat o paleta extrem de larga de produse si servicii, de la birotica, suruburi, echipamente de protectie, cereale, pana la servicii de marketing sau management.

Atragem atentia persoanelor implicate in gestionarea contabilitatii ca DGAF acorda o atentie deosebita aspectelor mentionate mai sus, alaturi de alti indicatori urmariti, si ca inregistrarea in evidentele contabile a facturilor false este o practica frauduloasa care conduce automat la dispunerea masurile legale ce se impun, inclusiv sesizarea organelor de urmarire penala, potrivit ANAF.

Totodata, reamintim ca Operatiunea Apollo este in desfasurare pe termen nelimitat si ca, in perioada de documentare, utilizand informatiile fiscale disponibile in bazele de date proprii si aplicatiile informatice de analiza, DGAF a identificat si a construit harta relationala a tuturor firmelor implicate in acest fenomen (emitenti si beneficiari care au inregistrat in evidente aceste documente).

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri