Cele trei companii implicate in proiectul gazoductului Giurgiu-Ruse, compania de stat Transgaz, firma romaneasca privata Inspet Ploiesti si constructorul austriac Habau, au tras pe sub Dunare conducta principala a gazoductului, potrivit unui comunicat publicat duminica de Transgaz. Gazoductul va face parte din proiectul Bulgaria - Romania - Ungaria - Austria (BRUA), care va lega retelele de gaze naturale din cele patru state si va permite exportul gazelor de la Marea Neagra spre Austria.

Astfel, sistemele de transport de gaze ale Romaniei si Bulgariei vor fi conectate incepand de duminica, 25 septembrie, potrivit News.ro.

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a declarat, in 23 iulie, ca a primit asigurari din partea constructorului ca prima conducta ar trebui sa subtraverseze Dunarea in 45 de zile. Lucrarea de subtraversare a Dunarii este una dintre cele mai mari din Europa pana la acest moment.

”Lungimea efectiva a subtraversarii este de 2,1 km de la grupul de robinete Comasca pana la grupul similar de la Marten (Bulgaria)”, se arata in comunicat.

Conducta a fost construita in atelierele Inspet Ploiesti, firma amendata in 2014 de Consiliul Concurentei cu 1,6 milioane euro pentru trucarea unei licitatii, iar austriecii de la Habau s-au ocupat, in principal, de forajele pe sub Dunare, care au inceput la finalul lunii iulie. La inceperea lucrarilor de subtraversare a Dunarii, care au inceput sambata in localitatea Comasca, judetul Giurgiu, au participat si viceprim-ministrul Costin Borc, presedintele consiliului de administratie al Transgaz, Ion Sterian, si directorul general al companiei petroliere Socar, controlata de statul azer, Hamza Karimov.

Transgaz a semnat cu Socar, in luna iulie, un memorandum privind constructia de terminale necesare importului de gaze naturale lichefiate (GNL) in cadrul proiectului Azerbaijan Georgia Romania Interconnector (AGRI), blocat de mai multi ani, care isi propune sa transporte 7 miliarde de metri cubi de gaze naturale anual din regiunea Marii Caspice catre Romania.

Conducta Giurgiu-Ruse, care va avea o lungime totala de circa 25 kilometri, dintre care 15,4 kilometri pe teritoriul Bulgariei si 5,2 kilometri pe cel al Romaniei, trebuia sa fie finalizata inca din anul 2012, dar proiectul a intarziat din cauza procedurilor privind subtraversarea Dunarii. Conducta, care va avea o capacitate maxima de transport de 1,5 miliarde metri cubi de gaze pe an dinspre Bulgaria catre Romania, iar capacitatea dinspre Romania spre Bulgaria va fi de 500 milioane metri cubi pe an, va putea fi folosita atat pentru importuri, cat si pentru exporturi de gaze naturale.

Interconectorul Romania-Bulgaria a fost finantat cu fonduri europene in valoare de 23 milioane euro, din care 10 milioane alocate lucrarilor de pe malul romanesc si 13 milioane de euro pentru partea bulgara, avand termen de finalizare 31 decembrie 2016. Transgaz a semnat, la inceputul lunii septembrie, la Budapesta, acordul prin care primeste o finantare europeana de 179 de milioane de euro prin Mecanismul Conectarea Europei, pentru lucrarile de pe teritoriul Romaniei la gazoductul BRUA. Primele importuri si exporturi de gaze prin conducta Giurgiu-Ruse vor avea loc, cel mai probabil, incepand cu anul gazier 2016-2017.

Sursa foto: Denys Prykhodov / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri