Numarul de locuri de munca vacante din economie, un indicator al deficitului de forta de munca la nivel national, a crescut in al treilea trimestru cu 16,5% fata de aceeasi perioada a anului trecut, la 62.900, un nou maxim al ultimilor ani, si a crescut si fata de trimestrul al doilea. Cele mai multe locuri de munca vacante s-au inregistrat in administratia publica (3,81%), in sanatate si in asistenta sociala, arata datele publicate vineri de Institutul National de Statistica (INS).

Rata medie a locurilor de munca vacante, care reprezinta proportia posturilor neocupate in totalul locurilor de munca disponibile, a fost in al treilea trimestru al acestui an de 1,34%, in crestere cu 0,11 puncte procentuale fata de trimestrul precedent. In al treilea trimestru din 2015, numarul locurilor de munca vacante a fost de 52.500, iar rata locurilor vacante de 1,16%, conform News.ro.

Comparativ cu al doilea trimestru al acestui an, numarul locurilor de munca neocupate a crescut cu 9,2%, fiind cu 5.800 de joburi disponibile mai mult. Cele mai mari rate ale locurilor de munca vacante s-au inregistrat in administratia publica (3,81%), in sanatate si asistenta sociala (2,77%) si in activitati de spectacole, culturale si recreative (2,54%). La nivelul economiei reale, cea mai mare criza de forta de munca se inregistreaza in industria de prelucrare, unde in al treilea trimestru erau 17.800 de locuri de munca vacante, adica 28% din numarul total la nivel national.

Retail jobs

La polul opus, cele mai mici probleme in gasirea de forta de munca se inregistreaza in industria extractiva, cu o rata a posturilor vacante de 0,10%. In sectorul bugetar s-au inregistrat aproape o treime din totalul locurilor de munca vacante in al treilea trimestru, din care 9.900 in administratia publica, 8.800 in sanatate si asistenta sociala si 2.800 in invatamant, mai arata datele INS.

Fata de perioada similara a anului trecut, rata locurilor de munca vacante a inregistrat cea mai importanta crestere in activitatile de servicii administrative si servicii suport (+0,41 puncte procentuale), iar numarul locurilor de munca vacante a consemnat cresteri semnificative in sanatate si asistenta sociala (+0,34 puncte procentuale), respectiv activitati profesionale, stiintifice si tehnice (+0,23 puncte procentuale).

Citeste si:
Peste 21.000 de posturi vacante, cele mai multe in Bucuresti
Peste 21.000 de posturi...

Singura diminuare in ceea ce priveste rata a fost in activitatile de tranzactii imobiliare (-0,24 puncte procentuale), iar in ceea ce priveste numarul locurilor de munca vacante, in activitatile de informatii si comunicatii (-0,3 mii locuri vacante)..

Numarul de locuri de munca vacante a scazut dupa 2008, cand s-a inregistrat o rata maxima, de 1,94%, pana in 2010, cand s-a atins un nivel minim, de 0,59%. Ulterior, rata locurilor de munca neocupate a crescut constant pana in 2015.

Sursa foto: Shutterstock/Rawpixel.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri