Ritmul anual de crestere a creditelor in lei acordate populatiei a continuat sa se tempereze in luna februarie, la 24%, insa ramane cu mult peste cresterea generala a creditelor acordate de banci populatie si firmelor, de 2,1% anual.

Trendul de temperare a creditarii populatiei in moneda nationala se mentine din luna aprilie a anului trecut, cand s-a inregistrat cel mai puternic ritm anual de crestere post-criza, de 35,5%.

In acelasi timp, creditarea in euro pentru populatie se mentine pe scadere, inregistrand un minus de 13,6% in februarie 2017 fata de februarie 2016, potrivit datelor publicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR).

Ca ritm lunar, imprumuturile acordate de banci persoanelor fizice in lei au urcat cu 1,2%, la 67 de miliarde de lei, iar cele in euro au scazut cu 0,7%, la 45,9 miliarde echivalent lei.

In cazul firmelor, finantarile in moneda locala au urcat cu 1,6% in februarie fata de ianuarie si cu 4,4% in ritm anual, la 59,77 miliarde de lei, iar imprumuturile in valuta au crescut cu 0,9% de la luna la luna, dar au inregistrat o scadere anuala de 7,3%, la putin peste 47 miliarde de lei.

Per total, creditul neguvernamental a crescut cu 0,8% in februarie fata de luna precedenta, dupa un declin de 0,9% in ianuarie, ajungand la 219,8 miliarde de lei (48,3 miliarde de euro), sustinut exclusiv de imprumuturile in lei.

Totodata, creditul guvernamental a crescut in luna februarie 2017 cu 1,8% fata de ianuarie 2017, pana la 96,22 miliarde de lei. In ritm anual, creditul guvernamental a crescut cu 7,2% in termeni reali. Sursa foto: Lucian Milasan/Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri