Penuria de listari private de la Bursa de Valori Bucuresti, dar si recenta listare a Medlife, care a demonstrat ca investitorii accepta si datorii mari, sunt elemente care asigura succesul viitoarei oferte Digi, anuntata ieri de companie. Desi, in mod normal, combinatia grad de indatorare mare – profitabilitate nu tocmai buna nu este una atractiva pentru investitorii pe piata de capital, analistii spun ca ar trebui sa fie o listare interesanta. Daca estimarile privind valoarea sunt inca incerte, un lucru este sigur: va fi cea mai mare oferta privata din istoria bursei locale.

Cand va avea loc oferta si care este valoarea

Compania a anuntat ca listarea efectiva este estimata sa aiba loc in luna mai, fara sa ofere data exacta a derularii ofertei, acest lucru depinzand si de aprobarile ce urmeaza sa fie obtinute.

Conform informatiilor din piata, oferta este estimata la 450-500 milioane de euro si ar putea deveni astfel cea mai mare oferta privata din istoria bursei, daca valoarea va depasi recordul ofertei Electrica, de 444 milioane euro. Estimarea este similara cu cea de anul trecut, cand s-a mai vehiculat stirea listarii, neaparand informatii suplimentare despre datele financiare ale companiei.

“E greu de facut o estimare, pentru ca nu avem rezultatele financiare pe 2016 si nici informatii clare referitoare la oferta. E posibil sa vedem un record pentru BVB, peste valoarea atinsa de IPO-ul Electrica in 2014, dar deocamdata e prea devreme pentru o estimare. De un lucru putem fi siguri: va fi cea mai mare oferta privata din istoria pietei locale de capital, ceea ce e un lucru incurajator”, a declarat Marius Pandele, analist la Prime Transaction.

Un detaliu important este ca pe bursa va fi listata compania Digi Communication N.V., inregistrata in Olanda si care reuneste operatiunile din Romania si Ungaria, dar si Spania sau Italia, unde operatorul ofera servicii de telecomunicatii mobile ca operator mobil virtual. Conform informatiilor din comunicatul companiei, in 2016, Digi a generat venituri de 842,8 milioane de euro, iar EBITDA ajustat si marja EBITDA ajustata s-au ridicat la 263,3 milioane de euro si respectiv 31,2%, reprezentand o rata de crestere anuala compusa (RCAC) de 8%, din 2014 pana in 2016

Intermediarii ofertei sunt Citigroup si Deutsche Bank, in calitate de coordonatori globali comuni, impreuna cu BT Capital Partners S.A., BRD – Groupe Société Générale S.A., Société Générale S.A., Raiffeisen Bank S.A. si Wood & Company Financial Services, a.s. in calitate de Detinatori Comuni ai Registrului de Subscrieri.

Va avea succes oferta, tinand cont de datoriile foarte mari?

In mod normal, o companie cu datorii foarte mari precum Digi, pe care le rostogoleste de cativa ani prin obligatiuni, ar trebui sa ridice semne de intrebare investitorilor. Insa, tinand cont de lipsa ofertelor private de la BVB din ultimii ani, dar si de faptul ca Medlife a confirmat contrariul, analistii se asteapta ca oferta sa fie un succes.

„Precedentul MedLife ne-a aratat ca datoriile mari pot fi acceptate de investitori, daca societatea are un plan de dezvoltare coerent finantat din acele datorii. As zice ca in cazul Digi putem vorbi de un astfel de plan coerent de dezvoltare, chiar daca riscurile asumate pentru implementarea acestuia sunt destul de mari. Profitabilitatea este redusa in prezent, dar potentialul este unul ridicat in anii urmatori, daca se va putea mentine cota de piata castigata pana acum. Deocamdata, obiectivul principal pare sa fie cresterea numarului de utilizatori, prin investitii facute in cea mai mare parte pe datorie. Este o strategie riscanta, dar care in cazul Digi a dat roade pana acum. E o companie care reuseste sa concureze cu giganti telecom precum Vodafone, Orange, Deutsche Telekom sau UPC, fara sa fi beneficiat de investitii masive din partea actionarilor. Concluzionand, cred ca va fi o companie foarte interesanta pentru investitori, in ciuda gradului ridicat de indatorare”, a mai spus analistul Prime Transaction.

Pe de alta parte, specialistii Tradeville sesizeaza ca Digi este un brand puternic, cu investitii masive in dezvoltarea retelei, si care se situeaza la intersectia dintre o companie de utilitati si una de telecomunicatii. In acest context, "este normal sa nu aiba un nivel inalt de profitabilitate (cel putin pentru moment)"

"Apreciez ca sunt sanse de reusita chiar daca nu m-as hazarda sa dau ca sigur un astfel de rezultat. In privinta datoriilor foarte mari imi amintesc si acum ca acest lucru i se imputa si AdePlast si iata ca la cativa ani buni dupa IPO-ul esuat al acelei companii vedem ca ea se descurca in continuare bine. In plus, atata timp cat compania va folosi IPO-ul pentru a isi imbunatati echilibrul financiar as spune ca o listare este o optiune strategica perfect legitima si chiar prudenta", a declarat Ovidiu Dumitrescu, Deputy General Manager al Tradeville.

Detalii importante despre oferta

Oferta publica initiala (IPO) va cuprinde o oferta de actiuni ordinare clasa B provenind de la actionarii existenti. Societatea nu va obtine nicio parte din sumele obtinute de pe urma vanzarii Actiunilor Oferite.

• Societatea a emis, de asemenea, actiuni ordinare de clasa A, dar care nu fac parte din Oferta si care nu vor fi admise la tranzactionare
• Fiecare Actiune de clasa B confera un drept de vot si fiecare actiune de clasa A confera 10 drepturi de vot. Actiunile de clasa B confera aceleasi drepturi la dividende ca si actiunile de clasa A.
• Oferta propusa, in cazul in care va avea loc, va consta dintr-o oferta: (i) adresata publicului in Romania, si (ii) anumitor investitori institutionali si profesional si admiterea Actiunilor Oferite la tranzactionare pe Piata Reglementata la vedere a Bursei de Valori Bucurestii
• Societatea intentioneaza sa listeze cel putin 25% din capitalul social subscris al Societatii, presupunand ca are loc exercitarea optiunii de supra-alocare a 10% din actiuni, imediat dupa Admitere.

Sursa foto: Tashatuvango / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri