CNIPMMR: Ordonanta referitoare la plata contributiilor sociale la salariului minim pentru contractele part-time va genera disponibilizari

Ordonanta care obliga angajatorii sa plateasca contributiile sociale la nivelul salariului minim pentru veniturile din contractele part-time sau pe baza de norma, daca acestea sunt mai mici, va genera disponibilizari in randul celor care muncesc in regimurile amintite. In plus, actul normativ incalca dreptul la proprietate al angajatorului si va afecta tinerii, adica segmentul cu rata somajului cea mai ridicata, respectiv 24%.

“CNIPMMR nu sustine instituirea platii obligatorii a contributiei de asigurari sociale datorata de angajatori la nivelul salariului minim brut in plata in cazul in care castigul lunar brut este sub nivelul salariului minim brut pe tara in baza unui contract individual de munca cu norma intreaga sau cu timp partial”, se arata intr-un comunicat al patronatului.

Printre motivele invocate de reprezentantii Consiliului se numara faptul ca pe piata fortei de munca, caracterizata prin flexibilitate, sunt des intalnite situatiile in care un angajator nu are nevoie de un salariat cu norma intreaga, timp de 8 ore/zi, ci doar pentru o norma cu timp partial. „In raport cu noua reglementare pe piata muncii va avea loc o disponibilizare a persoanelor care sunt angajate doar cu timp partial”, se mentioneaza in comunicat.

De asemenea, CNIPMMR reclama faptul ca nu a fost realizat Testul IMM, prin care sa fie reliefat efectul asupra IMM-urilor, in situatia cresterii fiscalitatii pe forta de munca.

Daca salariatul nu vine la munca, angajatorul este obligat sa ii plateasca contributiile

In plus, „chiar in situatia existentei unui CIM cu norma intreaga, daca salariatul are absente sau nu lucreaza 40 de ore, din motive independente de vointa angajatorului, acesta va fi obligat sa platesca contributii sociale la valoarea salariului minim brut, desi salariatul nu isi respecta programul de munca”, se mai arata in comunicat.

Citeste si:
Salariu minim pe economie: ce spune mediul de business depsre...
Salariu minim pe economie: cu...

De asemenea, reprezentantii firmelor sustin ca se va produce o crestere a fiscalitatii pe forta de munca pentru angajatori deoarece acestia nu beneficiaza de munca salariatului 8 ore, ci doar o fractiune din aceasta perioada, fiind platit corespunzator numarului de ore muncit, neexistand motive sa suporte contributii sociale pentru 8 ore.

„Sustinerea potrivit careia aceasta masura va combate munca la negru, nu este fundamentata; pentru combaterea muncii la negru, trebuie folosite mijloacele reglementate de lege privind sanctionarea angajatorilor care utilizeaza munca nedeclarata. Nu este normal sa fie “sanctionati” toti angajatorii pentru ca exista angajatori care utilizeaza munca nedeclarata”, se mai arata in comunicat.

De asemenea, desi elevii si studentii pana la 26 de ani sunt scutiti, “aceasta masura va afecta tinerii NEETS, care nu sunt cuprinsi in nicio forma de scolarizare, adica exact segmentul cu rata somajului cea mai ridicata, respectiv 24%”.

“CNIPMMR considera ca textul Ordonantei afecteaza in esenta sa dreptul de proprietate al angajatorului, ceea ce contravine art. 44 din Constitutie si solicita Avocatului Poporului sa sesizeze Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate, raportat la incalcarea dreptului de proprietate al angajatorului, prin obligarea acestuia de a plati contributii sociale mai mari decat munca prestata de salariat in baza raporturilor de munca”, se subliniaza in comunicat.

Citeste si:
Al doilea job la romani, sursa de venit sau sansa data unui hobby?
Peste 400.000 de romani au...


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Setari Cookie-uri