Avand in vedere experientele sale din cursul anului 2017, dar si cartile inspirationale pe care le-a citit, Stephane Kasriel vede astfel viitorul fortei de munca:

Patru predictii pentru viitorul pietei muncii

1. Inteligenta artificiala si robotica vor crea mai multe locuri de munca, nu somaj in masa, atata timp cat vom ghida in mod responsabil inovarea

Daca inteligenta artificiala (AI) va creste, va fi subiectul unei mari dezbateri. Elon Musk sustine ca AI este “cea mai mare amenintare existentiala” pentru omenire. Impactul AI asupra viitorului nu vizeaza micsorarea locurilor de munca. La urma urmei, masinile nu se construiesc singure. Dimpotriva, oamenii sunt responsabili sa ghideze inovatia intr-un mod corespunzator.

Elon Musk nu este primul ingrijorat de dezvoltarea tehnologiilor. Fiecarei generatii, inainte de a noastra, i-a fost frica de schimbarile tehnologice masive. In cele din urma, automatizarea a creat mai multe locuri de munca, nu mai putine, si putin probabil ca acest lucru se va schimba in curand. Este adevarat ca unele locuri de munca vor disparea si este usor sa ne dam seama care vor fi acestea, dar mult mai dificil este sa stim ce locuri de munca vor fi cautate in urmatorii 30 de ani.

Kasriel prezice ca nu va exista un deficit de locuri de munca in viitor, ci mai degraba un deficit de abilitati pentru ocuparea fortei de munca. In 2018, ar trebui sa intelegem ca nu mai este vorba de omul versus masina, ci mai degraba omul si masina, care lucreaza impreuna pentru a rezolva problemele lumii. Oamenii sunt cei care decid urmatorul mod de actiune.

2. Orasele vor concura cu alte orase pentru talentele de top

Cand Amazon a dezvaluit in octombrie ca are in plan sa investeasca peste 5 miliarde de dolari pentru construirea unui al doilea sediu, a primit mai mult de 200 de propuneri din diferite orase. Metropolele din SUA au incercat sa capteze atentia CEO-ului Amazon, Jeff Bezos.

Orasul care a ignorat aceasta batalie a fost San Jose din California. Primarul acestui oras a spus pentru Wall Street Journal de ce nu liciteaza pentru sediul Amazon, argumentand ca “marile companii precum Amazon isi doresc sa fie acolo unde este talentul tehnologic”.

CEO-ul Upwork este de aceeasi parere cu primarul orasului San Jose si sustine ca pe viitor nu va fi un razboi intre companii, ci intre orase. Oamenii isi vor dori sa traiasca in orase dezvoltate, cu optiuni de trai atractive in medii prietenoase cu tehnologia.

3. Majoritatea fortei de munca din SUA va lucra ca freelancer pana in 2027

In prezent, peste 57 de milioane de lucratori, aproximativ 36% din forta de munca americana, sunt freelanceri. Pe baza ratelor actuale de crestere a fortei de munca gasite in raportul Freelancing in America 2017, majoritatea fortei de munca americane va lucra independent pana in 2027. Aproape jumatate din generatia milennials a ales deja freelancing-ul.

In acelasi timp, companiile se vor adapta cu aceasta noua schimbare si vor cauta mai multi freelanceri. Potrivit unui raport al Oxford Internet Instutute, utilizarea platformei de talenete in randul marilor companii a crescut cu 26% in 2017. Companiile precum Pfizer si Samsung fac parte din aceasta crestere a intreprinderilor care s-au adaptat mediului online pentru a gasi freelanceri.

4. Educatia va suferi schimbari radicale

Sistemul educational din acest moment nu este potrivit pentru ceea ce urmeaza. Modul in care sunt pregatite urmatoarele generatii este relevant pentru acest moment, dar ar trebui pregatite pentru problemele lumii reale.

Kasriel crede ca sistemul de educatie va deveni mai flexibil pentru a se potrivi nevoilor unei forte de munca din secolul XXI. Studentii vor invata mai repede si se vor adapta mai usor in anumite situatii.

Sursa foto: Shutterstock / Suwin