"Ce m-a frapat pe mine asa, am discutat cu colegii, este ca importam foarte multe mere. Avem vreo 14% din totalul suprafetelor cultivate cu meri, sa spunem, din Uniunea Europeana, dar numai 3% din productie. Bineinteles ca aici e vorba si de imbatranirea livezilor. Ele trebuie innoite. Dar faptul ca daca te uiti la acest import in crestere de fructe, si cu preturi mai mari, nu sunt numai citrice, sunt produse care ar putea fi produse foarte bine de catre Romania. De asemenea, la legume", a spus Isarescu, referitor la adancirea deficitului comercial al Romaniei.

Potrivit Raportului asupra inflatiei, in cazul grupei de fructe si legume, care explica o treime din deficitul comercial generat de marfurile alimentare, este surprinzatoare contributia dominanta a produselor cu traditie pe plan local, precum mere, struguri, tomate, cartofi.

"Facand abstractie de influenta factorului sezonier, la toate aceste culturi, productia din ultimii 10-20 de ani a stagnat sau chiar a scazut, fenomen asociat, in primul rand, absentei unor castiguri in planul randamentelor, la care se adauga restrangerea, in general, a suprafetelor cultivate, inclusiv a suprafetei serelor. De exemplu, oricat de neasteptat ar fi din perspectiva potentialului si a traditiei locale, printre sursele importante ale deficitului comercial asociat fructelor se regasesc merele, in conditiile in care Romania detinea in 2016 peste 10% din totalul suprafetei cultivate cu meri la nivel european, dar numai 3,6% din totalul productiei. Diferenta dintre randamentele obtinute pe plan local si cel mediu la nivel comunitar este chiar mai accentuata in cazul tomatelor, unde Romania detine 9,1% din suprafata cultivata si doar 2,4% din totalul productiei", se spune in Raport.

Conform documentului, productia de legume si fructe, in general, se plaseaza mult sub potential, activitatea investitionala precara a fermierilor reflectandu-se negativ pe multiple paliere: mecanizarea lucrarilor, realizarea irigatiilor, tratarea terenurilor cu ingrasaminte, constructia de sere, reconversia terenurilor, inlocuirea plantatiilor pomicole si viticole imbatranite cu plantatii noi cu specii performante, insuficienta spatiilor de depozitare etc. In consecinta, de multe ori, este mai avantajos pentru operatorii comerciali sa se aprovizioneze de la furnizori externi, capabili sa asigure fluxuri stabile in parametri cantitativi si calitativi corespunzatori.

Curs valutar BNR astazi, 9...
Citeste si: Curs valutar BNR astazi, 9 noiembrie: leul creste in raport cu euro

"In ceea ce priveste alimentele de origine animala, in principal reprezentate de categoriile 'carne si produse din carne', respectiv 'lapte si produse lactate'(cu contributii la deficitul total de 13% si respectiv 11%), se remarca, pe langa reducerea continua a efectivelor, gradul excesiv de fragmentare a fermelor zootehnice. Situatia se rasfrange asupra capacitatii investitionale a fermierilor, deci a randamentelor obtinute, productia sectoriala fiind, in plus, afectata de spatii insuficiente de colectare, depozitare si transport. Astfel, incapacitatea de a livra catre verigile superioare ale lantului de productie marfa in conformitate cu cerintele de ordin cantitativ si calitativ ale acestora caracterizeaza nu doar segmentul vegetal, ci si domeniul zootehnic", releva Raportul BNR.

Potrivit Raportului asupra inflatiei, cresterea bovinelor este cea mai expusa fenomenului fragmentarii, exploatatiile agricole individuale concentrand 90% din efective in cazul vacilor pentru lapte, astfel incat fermierii reusesc sa furnizeze procesatorilor doar un sfert din productia locala de lapte (la nivelul anului 2016), procent mult inferior mediei europene (circa 90%). Prin urmare, chiar daca materia prima utilizata in procesare este preponderent de provenienta locala, companiile industriale de profil au nevoie de importuri de completare (care reprezinta circa jumatate din achizitiile din exterior de lapte si produse lactate), situatie care persista de altfel de ani buni.

Din perspectiva partenerilor comerciali, o proportie semnificativa a deficitului Romaniei pe segmentul alimentar revine relatiilor cu alte state din grupul noilor membri comunitari, respectiv Ungaria si Polonia (pondere cumulata de 30% in primele 10 luni ale anului 2017), tari care, de altfel, au printre cele mai favorabile pozitii externe din Uniunea Europeana pe acest segment de activitate.

Romania s-a mentinut pe deficit in comertul cu produse agroalimentare dupa primele trei trimestre din 2017, exporturile avansand cu doar 2,7% fata de perioada corespunzatoare din 2016, pana la 4,453 miliarde de euro, in timp ce importurile au totalizat 5,211 miliarde de euro, un plus de 9,5%, conform datelor Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR).

Guvernul tine cu dintii de...
Citeste si: Cresterea economica in Romania, subiect de film cu super-eroi!

In primele 9 luni din 2017, deficitul comercial cu produse agroalimentare s-a majorat cu 79,34%, la 757,34 milioane de euro, in timp ce in perioada similara a anului trecut era de circa 422,27 de milioane de euro.

Potrivit datelor MADR, in perioada mentionata au fost importate peste 6,57 milioane de tone de produse agroalimentare, cantitatile exportate fiind de aproape doua ori mai mari la 9 luni, respectiv de 11,85 de milioane de tone.