Ministrul demis al Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, a anuntat ca va preda succesorului sau un proiect de buget care sa reflecte cu prioritate sumele necesare pentru majorarea veniturilor romanilor, iar daca acestea nu se vor regasi atunci va depune amendamente.

"Voi preda noului ministru al Finantelor Publice un proiect de buget despre care imi doresc ca atunci cand va ajunge in Parlament sa reflecte cu prioritate sumele necesare pentru ca toate veniturile romanilor (sa se majoreze - n. r.), ma refer aici la salarii, la pensii, asa cum legile astazi in vigoare prevad. De asemenea, sumele necesare dezvoltarii comunitatilor locale, tot ce inseamna facturi pentru proiectele guvernamentale, stim foarte bine: PNDL 1, PNDL 2, Fondul de Dezvoltare si Investitii si orice alta investitie la nivel central sau la nivel local. In caz contrar, in cazul in care aceste sume nu se vor regasi in bugetul propus de Guvernul Orban, cu siguranta ca in Parlamentul Romaniei aceste amendament vor fi aduse bugetului pentru 2020, astfel incat ceea ce ne-am asumat pentru anii care urmeaza sa se si intample din punct de vedere economic", a spus Eugen Teodorovici, la conferinta de bilant, citat de Agerpres.

El a afirmat ca deficitul bugetar in termeni ESA prognozat pentru anul 2020 este planificat a fi de 2,92% din PIB, in 2021 de 2,99%, iar in 2022 de 2,74%.

"Noi am anticipat si am inclus, sa spunem asa, toate sumele necesare cresterii sau asigurarii cresterilor pe care legile privind pensiile si salariile romanilor sa fie asigurate. Aceste plafoane includ si aceste cheltuieli", a subliniat Teodorovici.

In ceea ce priveste estimarea veniturilor bugetare pentru perioada 2020 - 2022, ministrul demis al Finantelor a sustinut ca s-au avut in vedere masurile fiscal-bugetare aprobate, precum si majorarea accizei la tutun, mentionand ca aceasta este o obligatie a Romaniei, in caz contrar putandu-se declansa infringementul.

Eugen Teodorovici a mentionat ca viitorul ministru de Finante are timp pana la finalul anului sa ia masurile necesare pentru a se incadra in tinta de deficit bugetar, de 3% din PIB.

Intrebat daca majorarea pensiilor si salariilor ar putea aduce un dezechilibru bugetar, Eugen Teodorovici a raspuns ca "daca ceva rau se va intampla in economie va fi din cauza incompetentei pe care oamenii din functii publice o vor dovedi".

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri