Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, le dă asigurări celor care au ieşit la pensie în străinătate că, în curând, va veni ziua când nu vor mai aştepta cu anii calcularea pensiilor.

"De ziua lor, a românilor de pretutindeni, le spun atât: îi respect, ştiu că muncesc pentru fiecare ban câştigat. Pentru ei, nu am să renunţ la niciun efort pentru a le face viaţa mai uşoară la muncă. De aici, de acasă, de unde mă gândesc zilnic la ce pot să fac mai mult pentru ca ei să simtă că nu sunt uitaţi. Pentru cei care au ieşit la pensie în străinătate, îi asigur că vine curând ziua în care nu vor mai aştepta cu anii pentru (re)calcularea pensiilor lor. Sunt ani de când drepturile acestor oameni sunt tratate cu superficialitate. Şi cu veşnice scuze pentru a explica cum nu se poate. Ba se poate. Indiferent de câtă rezistenţă întâmpin, voi face sistemul să vă respecte. Am tot întrebat dacă a existat o preocupare, în trecut, a miniştrilor PSD, pentru acest subiect. Nimic. Sunt furibunzi când văd că iese la iveală indiferenţa lor", scris ministrul, duminică seara, pe pagina sa de Facebook.

Aceasta a subliniat că, de două luni, a dat ordin Caselor de Pensii pentru a recupera întârzierile care se pot recupera şi că va relua discuţiile cu autorităţile din Italia, Spania şi nu numai, imediat ce aceste ţări trec ce perioada critică în combaterea pandemiei.

"Este o problemă care implică autorităţile din România dar şi din străinătate. Le mulţumesc românilor care îşi învaţă copiii să vorbească româneşte sau care îi ajută să nu uite limba română. Acest lucru, pentru mine, este de nepreţuit", mai precizat Violeta Alexandru.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri