Ministrul Mediului solicită demisia președintelui AFM pentru amânarea Programului Rabla la electrocasnice

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a transmis premierului României propunerea de revocare din funcţie a preşedintelui Administraţiei Fondului de Mediu, Dan-Cătălin Vatamanu, având în vedere anunţul recent al AFM privind amânarea demarării Programului Rabla pentru Electrocasnice, informează ministerul printr-un comunicat preluat de Agerpres.

"Este inadmisibil ca un program atât aşteptat de cetăţeni, la care s-a lucrat atât de mult timp, să nu poată funcţiona, deşi avea toate premisele să o facă! În ultima lună am primit asigurări constante, inclusiv ieri (luni n.r), că nu există probleme tehnice care ar putea împiedica demararea programului.

În opinia mea, o astfel de atitudine este imposibil de tolerat: să anunţi populaţia cu câteva minute înainte de startul programului că sistemul nu este apt pentru preluarea şi înregistrarea solicitărilor celor care aplică pentru vouchere electronice, indiferent de motiv. Rabla Electrocasnice este un program care anul acesta are un buget dublu faţă de cel din 2018 şi o listă de echipamente cu mult extinsă faţă de ediţiile anterioare. Un astfel de program, gândit la scară atât de largă şi cu finanţare pentru cel puţin 100.000 de români, nu poate fi împiedicat de cei care şi-au asumat un sistem electronic de emitere a voucherelor şi care astăzi este nefuncţional. Am transmis către premierul României cererea de revocare din funcţie a preşedintelui AFM. Între timp, aştept ca AFM să-mi comunice urgent termenul la care Rabla Electrocasnice poate începe", a declarat Fechet.

Ministerul Mediului trimite corpul de control la AFM

Ulterior, ministrul Mediului a anunţat, la Digi24, că va trimite corpul de control la Administraţia Fondului pentru Mediu.

AFM a transmis marţi că amână startul Programului "Rabla pentru Electrocasnice" până la o dată ulterioară, din cauza unor probleme ce ţin de securitatea cibernetică a aplicaţiei.

Citeste si:
Ministrul Mediului spune că s-ar putea da undă verde împușcării...
Ministrul Mediului spune că...

"Din cauza contextului general de instabilitate a securităţii cibernetice, a unor suspiciuni privind siguranţa informatică a aplicaţiei şi a încercărilor anterioare de fraudare a procesului de înscriere, prin clonarea unor informaţii specifice programului Rabla pentru Electrocasnice, Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă amânarea deschiderii sesiunii de înscriere a persoanelor fizice în vederea implementării unor măsuri de siguranţă suplimentare pentru Programul naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic, până la o dată ce va fi comunicată ulterior. Ne cerem scuze pentru disfuncţionalităţile apărute şi vă asigurăm că AFM va depune diligenţele necesare pentru desfăşurarea în bune condiţii a programului", se arată într-un comunicat de presă al AFM.

Ediţia din acest an a programului "Rabla pentru electrocasnice" pentru persoane fizice ar fi trebuit să demareze, marţi, la ora 12:00, iar românii ar fi putut să se înscrie în această sesiune prin intermediul aplicaţiei informatice disponibilă pe site-ul AFM, la adresele www.afm.ro şi la secţiunea https://electrocasnice.afm.ro/.

Conform regulamentului programului, persoanele fizice beneficiază de vouchere pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, cu eficienţă energetică clasa A++ şi A+++, după cum urmează: 300 de lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++; 400 de lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţă energetică cel puţin A++; 400 de lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţă energetică la răcire cel puţin A++; 400 de lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţă energetică cel puţin A++; 400 de lei pentru televizoare cu eficienţă energetică cel puţin A; 400 de lei pentru uscătoare de rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++; 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an.

Ce vouchere se acordă

De asemenea, se acordă vouchere în valoare de 500 de lei pentru laptopuri şi de 300 de lei pentru tablete.

Citeste si:
Ministerul Mediului alocă fonduri pentru reabilitatea a 400 de...
Ministerul Mediului alocă...

După publicarea, în maximum 15 zile, pe site-ul AFM, a listei persoanelor fizice aprobate, solicitanţii se vor prezenta la unul dintre comercianţii validaţi, de unde vor achiziţiona echipamentul dorit, se menţionează în comunicatul Ministerului Mediului.

În 2019, Programul "Rabla pentru electrocasnice" a beneficiat de o alocare de 40 de milioane de lei, fiind acordate vouchere valorice, pe baza cărora românii au avut posibilitatea să-şi cumpere un produs nou - de la maşină de spălat rufe sau maşină de spălat vase până la aparate de aer condiţionat sau frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare şi televizoare.

Datele oficiale referitoare la acest program arată că, în total, anul trecut, au fost aprobate 49.118 de cereri pentru 89.193 de vouchere şi au fost scoase din uz peste 60.000 de echipamente.

Citeste si:
Programul rabla pentru electrocasnice începe azi. Cum te poți înscrie
Programul rabla pentru...
Sursa foto: Agerpres
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Setari Cookie-uri