”Un pas înainte, doi pași înapoi în lupta contra birocrației”, așa își începe ministrul Economiei o postare pe Facebook în care anunță revenirea declarației de beneficiar real pe care o descrie ca fiind inutilă.

Acesta amintește faptul că anul trecut s-a reușit eliminarea declarației de beneficiar real, prin care statul cere informații pe care le știe deja, declarație ce revine după adoptarea unui amendament în parlament.

”Ce este declarația de beneficiar real? Este o declarație cu toate datele de identificare ale persoanei care deține o firmă sau exercită controlul asupra ei. Are câteva pagini care trebuie completate. Firește, ea nu se depune pur și simplu, ci trebuie însoțită de o altă „cerere pentru depunerea declarației de beneficiar real” de două pagini. În total, sunt cel puțin 6 pagini de completat, iar asta fără faimoasa și eterna copie CI, conformă cu originalul”, explică Năsui.

Acesta punctează faptul că statul român solicita tuturor firmelor și ONG-urilor din România să completeze declarația fie în fața unui funcționar public, fie la notar și apoi să o depună. Mai mult, trebuiau și să redeclare aceleași lucruri an de an.

”Românii erau puși pe drumuri și să stea la cozi să declare informații pe care statul le avea deja și apoi să mai declare încă o dată că nu s-a schimbat nimic”, precizează Năsui.

Întregul proces este descris de către ministrul economiei drept ore pierdute, bani irosiți și multă hârțogăraie inutilă.

”În România, sunt peste un milion de firme deținute doar de persoane fizice, peste 99% din SRL-uri. Doar pentru acestea, trebuiau depuse 6 milioane de foi. Pentru absolut fiecare dintre ele, statul are deja datele pe care le cere. Iar asta în fiecare an, chiar dacă nu se schimbă nimic. Dacă nu, amendă minim 5.000 de lei, maxim 10.000 de lei”, adaugă Năsui.

Acest lucru se întâmplă pentru că statul a transpus ”în cel mai birocratic și greoi mod posibil” o directivă europeană. O directivă prin care statul are obligația să mențină ”un registru al beneficiarilor reali”.

”Din lene și dorință de a evita responsabilitatea, cei care ar fi trebuit să se ocupe de acest registru au ales să pună povara pe umerii românilor din mediul privat. De ce să muncim când putem să îi obligăm pe alții să o facă? Drept dovadă, după ce a intrat în vigoare eliminarea acestei declarații inutile și statul devenea obligat să completeze registrul pe baza datelor pe care le deținea deja, acesta nu s-a prea sinchisit să o facă. Ghiciți câte firme a completat statul în jumătate de an în registru? Doar 45.000. Date pe care deja le deține într-un registru electronic”, adaugă Năsui care spune că a aflat cu stupoare faptul că s-a strecurat în parlament un amendament prin care s-a reintrodus această declarație pe care o consideră inutilă prin care ”mediului privat i se transferă înapoi birocrația.

În această situaţie, şeful de la Economie spune că există câteva soluţii: fie preşedintele Iohannis retrimite legea la Parlament "ca să o reparăm", fie "dăm un OUG", fie "facem o intervenţie legislativă în parlament care să elimine supra-birocratizarea"

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri