Consiliul Concurenţei va putea cerceta, cu mandat judecătoresc, informaţiile din telefoanele, tabletele şi laptopurile personale ale reprezentanţilor companiilor în cadrul unei investigaţii, a afirmat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele instituţiei, într-un interviu acordat Agerpres.

Acest lucru va fi posibil de la sfârşitul anului, după ce în legislaţia naţională va fi preluată o directivă europeană care permite inspectorilor de concurenţă din toate statele membre să analizeze informaţii stocate în cloud şi în aparatele personale ale celor investigaţi.

Chiriţoiu s-a referit, în interviu, şi la preţul mare al energiei din această perioadă, care este cauzat în principal de scumpirea certificatelor de emisii de dioxid de carbon. Acest lucru nu înseamnă că furnizorii fac ceva ilegal. La fel, Consiliul Concurenţei nu are indicii că preţul carburanţilor ar fi unul incorect.

La energie electrică, preţurile nu diferă foarte mult de la un furnizor de altul, însă la gaze - da şi este surprinzător faptul că nu sunt mai mulţi consumatori dispuşi să-şi schimbe contractul, o soluţie în acest sens fiind simplificarea procedurii, consideră Chiriţoiu.

De asemenea, Consiliul a primit sesizări din Parlament că distribuitorii de gaze nu respectă legea prin care trebuie să racordeze gratis noii consumatori şi investighează acest aspect.

Preşedintele Consiliului Concurenţei a vorbit, în interviu, şi despre problemele care există la Metrorex, Tarom şi Complexul Energetic Oltenia, precum şi despre soluţiile posibile pentru rezolvarea lor.

Sursa foto: Agerpres

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri