A venit și rândul fostului ministru al Economiei să prezinte un raport al celor 8 luni de mandat. ”Am promis în campanie că voi tăia din statul acesta ”gras” și asta am făcut”, a declarat Năsui, în cadrul unei conferințe de presă.

”E o zi bună pentru România, e o zi în care putem fi optimiști. Pentru prima dată în 31 de ani, în România, un partid spune clar NU hoției și corurpției. Deși orice guvernare presupune compromisuri, unele linii roșii sunt de netrecut”, și-a început Năsui discursul.

Acesta a precizat că nu a așteptat PNRR-ul ca să înceapă reforma politică, menționând, în primul rând, demararea procedurilor de listare la bursă a companiei SALROM.

A mai adăugat spargerea sinecurilor din minister, mai exact ”schema de mers la târguri pe banii statului”.

În plus, a amintit de eliminarea din funcție a mai multor administratori speciali, ”inventați” în 2002, de către Guvernul Năstase. Fostul ministru a mai spus și că a emis o ordonanță de urgență prin care această funcție nu ar trebui să mai existe în România și despre care speră să se aprobe.

Retail jobs

De asemenea, a amintit de schema de ajutor pentru HoReCa, pentru care a eliminat criteriile de acordare ale banilor. În același sens, de continuarea Măsurii 3 se va ocupa Ministerul Fondurilor Europene.

Totodată, a trecut în revistă memorandumul pentru debirocratizare, care conține 26 de măsuri ce ar putea fi implementate.

Nu în ultimul rând, acesta a precizat că speră ca măsura zero taxe pe salariul minim să fie implementată.

”E necesar să reducem impozitarea muncii în România. Gonim oamenii din România din cauza taxelor prea mari”, a declarat Năsui.

Sursa foto: Guvernul României/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri